REMEMBRANCE IN TIME - Index of

ReşiŃa, chiar şi Salonic) era nevoie, pe lângă asigurarea controlului militar şi generarea
unui puternic curent favorabil de opinie, printr-o formulă plebiscitară de răsunet. 18
Peste câteva săptămâni, la finele lui martie, s-a produs la Belgrad primirea delegaŃiei
FAS din România, 19 în frunte cu preşedintele, mai vechea noastră cunoştinŃă, preotul –
învăŃător Radivoi Fenlaciki.
Aflăm necesară şi o scurtă relatare privind evoluŃia, între timp, a militantismului
antifascist sârbesc. De remarcat faptul că cercurile preoŃeşti (sediul eparhial, 56 de
biserici parohiale, 5 mănăstiri)şi-au păstrat rolul activ în îndrumarea minoritarilor sârbi
aflaŃi la o nouă cumpănă a destinului lor. Doar că acest grup clerical s-a „fisurat” pe
măsura noilor schimbări intervenite la Belgrad şi la Bucureşti. Pe de o parte vicarul
Kostici a continuat să se bucure pentru o vreme de încrederea Patriarhiei sârbe
(anticomunistă). În paralel însă, în sânul Bisericii Sfântului Sava de la noi s-au erijat şi
purtătorii noilor idei, „tovarăşii” preoŃi, progresişti şi antifascişti. AlŃi mulŃi antifascişti sau
„cizelat” şi prin centrele de instruire politică a voluntarilor-partizani de la Biserica
Albă, VârşeŃ sau Kikinda (unii chiar la Belgrad), îmbrăŃişând, cu elan şi fără de reŃinere,
ideile radicale ale comuniştilor din război ai lui Tito.
Iată cum, în acest fel, a rezultat şi o echipă de „delegaŃi” ai FAS din România dornică
să abordeze problemele viitorului minorităŃii într-un climat nou, „democratic”, după
reŃetarul belgrădean şi dezicându-se de trecutul odios al „fascismului”şi al „monarhiei” de
la Bucureşti. Nimic surprinzător, atât timp cât acelaşi îndemn, mobilizator, de a rupe cu
un trecut detestabil, venea şi dinspre noua putere, întruchipată prin regimul dr. Petru
Groza, mare prieten al mareşalului belgrădean dar şi al comuniştilor şi antifasciştilor
sârbi.
Dacă „antifasciştii”, popi şi comunişti de-a valma, duşi la Belgrad, sorbeau cu aviditate
frazele ce le erau servite, despre misiunea eliberatoare şi de democratizare viitoare ce
reveneau slavilor, dr. Petru Groza în schimb, nu era de fel naiv. Venirera noului regim
„democrat-popular” însemna totodată, la acea dată, şi garantarea integrităŃii teritoriului
naŃional, cel puŃin pe graniŃa de vest a Ńării.
18 Vasile Şandru, Conflictul dintre generalissimul I. V. Stalin şi mareşalul I. B. Tito, în „Dosarele
Istoriei”, nr. 3 (19), Bucureşti, 1998, p. 22 – 24.
19 Miodrag Milin, Andrei Milin, Sârbii din România şi relaŃiile româno – iugoslave...nr. 7, p. 75
(Belgrad, 26 martie 1945. Informare, Ministerul Afacerilor Externe al Iugoslaviei, copie,
ministrul adjunct[generalul Ivan Velebit, obs. M. Milin]. Vizită la ministrul Ivan Şubaşici a
delegaŃiei „iugoslavilor” din România. Rezumat: Slavii sunt organizaŃi în Frontul Antifascist Slav
din România şi în Frontul Antifascist al Femeilor Slave, ambele cu sediul la Timişoara.
Protoporul Slobodan Kostici, administratorul eparhial, are o atitudine rezervată faŃă de
evenimente. AutorităŃile româneşti prigonesc în continuare elementul slav. PoziŃia duşmănoasă a
României faŃă de Iugoslavia, după 6 aprilie 1941.Obiectivele organelor slave antifasciste din
România sunt identice cu Ńelurile mişcării populare de eliberare din Iugoslavia, adică unirea cu
fraŃii din Iugoslavia democrată şi federativă. DelegaŃia a fost îndrumată să-şi continue munca,
ferindu-se însă de complicaŃii cu românii. Nu trebuie lezată democraŃia românească şi nu trebuie
abordate deschis problemele reunirii şi repatrierii. Abordarea chestiunii unirii ar putea periclita
cauza democraŃiei româneşti şi ar fi de folos elementelor fasciste şi legionarilor.)
678