REMEMBRANCE IN TIME - Index of

comisiilor de ajutorare locale şi judeŃene. La nivelul judeŃului Balta, de la data înfiinŃării
comisiei judeŃene şi până la 10 ianuarie 1922, au fost strânse pentru înfometaŃii din
Povoljie 12.888 puduri de alimente şi suma de 1.188.477.392 ruble. În plus, muncitorii
din judeŃ asigurau cu alimente un număr de 1.500 înfometaŃi din Povoljie. La nivelul
judeŃului Tiraspol, până la 1 ianuarie 1922 s-au colectat pentru fondul de ajutorare suma
de 96.705.727 ruble, cereale, făină, păsări, ouă, fructe, legume, sare, zahăr, obiecte din
aur şi argint. În perioada august 1921 - februarie 1922 comisia judeŃeană de ajutorare a
trimis în Uralsk, Samara, Pugacev, łariŃîn şi Zaporojie 96 de vagoane de pâine. Doar în
luna iunie 1921 213 copii ai minerilor din Donbas au fost plasaŃi spre îngrijire în Tiraspol
şi Grigoriopol, iar în luna octombrie 1921 în Tiraspol au mai fost aduşi din Povoljie 500
de copii. În anul 1921 în judeŃul Balta erau ajutaŃi 1.481 de refugiaŃi, iar în judeŃul
Tiraspol – 757 59 .
O altă circumstanŃă agravantă pentru politica statului este exportul. Cerealele din
Ucraina, de exemplu, făceau obiect de negociere cu Marea Britanie, Italia, Turcia,
Finlanda, Japonia. La 13 septembrie 1923, Comitetul Central al RKP(b) stabilea ca „în
termenul cel mai urgent” „să se arunce” în Germania 10 milioane de puduri de pâine
(grâu şi secară) 60 . ExplicaŃiile oficiale, din luna decembrie 1922, bazate pe argumentul că
nici statul, nici populaŃia nu dispunea de mijloacele necesare achiziŃionării surplusului de
cereale din regiunile neafectate de foamete, în condiŃiile în care, în acelaşi timp, Ńara
beneficia de ajutoare internaŃionale, nu pot fi acceptate. SituaŃii precum cea în care două
regiuni vecine (cazul Podoliei şi Odessei) aveau statut diferit – furnizoare de cereale
pentru export, respectiv, importatoare de cereale sau consumatoare de ajutoare – păreau
absurde pentru observatorii străini, inexplicabile pentru Ńăranii înfometaŃi, dar acceptabile
pentru regimul sovietic. ObŃinerea resurselor valutare necesare industrializării era
considerată mai importantă decât aprovizionarea regiunilor înfometate 61 .
5. Revenirea la vremurile mongolice. Transnistria
Sunt valoroase din perspectiva reconstituirii evenimentelor observaŃiile istoricului
român Alexandru Boldur. Locuind la Moscova în anul 1922, acesta confirmă evoluŃiile pe
care le-am dezvoltat în secŃiunile anterioare: „Alimentele se scoteau ca dintr-un coş. Nu
se întreba nimeni ce se va întâmpla dacă conŃinutul coşului va fi epuizat? S-au întors
vremurile mongolice, când tătarii înarmaŃi veneau să jefuiască pe la oraşe şi la sate.
łăranul fiind despuiat de tot ce agonisea prin truda grea a producătorului, a pierdut orice
stimulent pentru a mai semăna. De ce să mai pui sămânŃa în pământ, dacă roadele muncii
îŃi vor fi luate cu forŃa? łăranul a răspuns cu o împotrivire pasivă, care deseori joacă un
rol decisiv în viaŃa popoarelor. A încetat să mai semene! Rezultatul nu s-a lăsat mult
aşteptat. În 1921, pe toată întinderea Uniunii Sovietice s-a instalat cumplita foamete.
Pentru a supravieŃui, părinŃii îşi mâncau pruncii. ScoarŃa copacilor era socotită bună
59 Z.M. Ivanova, Левобережные районы Молдавии…, Ibidem, p. 75, 85-86.
60 V. Serhiiciuk, Як нaс морили…, op. cit., p. 19.
61 H.H. Fisher, The famine in Soviet Russia…, op. cit., p. 323-324.
635