REMEMBRANCE IN TIME - Index of

ani, 13 persoane sub 60 de ani, 34 de vieŃuitoare sub 70 de ani şi 36 de persoane peste 70
de ani, inclusiv 11 vieŃuitoare peste 80 de ani 22 .
Din 1953 şi până la desfiinŃarea mănăstirii (1960), comunitatea monahală a fost
administrată pe rând de monahia Raisa (Cebotari) 23 şi monahia Serafima. Este perioada
celui de-al doilea val privind lichidarea bisericilor şi mănăstirilor, politica autorităŃilor
sovietice de reducere a terenurilor mănăstireşti, constrângere impozitară şi presiune luând
o amploare nemaivăzută. Astfel, în 1951, au fost sechestrate câte 0,5 ha de pământ
posedat de fiecare monahie în parte; în total comunitatea deŃinea numai 11,55 ha de
pământ, dintre care 8 ha teren arabil, 0,8 ha viŃă-de-vie şi 1,35 ha livadă 24 . Terenurile de
pe lângă casele monahiilor se reduc drastic, făcând imposibilă întreŃinerea fiecărei
vieŃuitoare în parte, dar şi a bisericilor şi anexelor gospodăreşti.
Prin 1952, a fost răspândită vestea că după lichidarea mănăstirii Tabăra va funcŃiona în
continuare numai atelierul de confecŃionare a covoarelor, condus de preşedintele Isai
Vasserman, un evreu, care a fost şi unul din primii iniŃiatori de închidere a mănăstirii.
Printre monahii la fel existau dornice de a continua activitatea în atelierul de covoare,
precum erau Vera (Garştea), Xenia (Donescu) ş.a. Preşedintele atelierul a declarat fără
reticenŃă că va alunga din mănăstirea Tabăra pe orice monahie care nu va scrie cerere de
intrare în atelierul de confecŃionare a covoarelor, şi respectiv, de renunŃare la viaŃa
monahală 25 .
Constatăm că atelierul deschis, prin promovarea libertinismului, nesupunerea faŃă de
conducerea mănăstirii etc., a avut un obiectiv scontat, anume să conducă comunitatea
monahală la ideea necesităŃii autolichidării mănăstirii Tabăra. Totodată, mândria acestui
atelier, renumitele covoare moldoveneşti, erau bine cunoscute şi apreciate în Ńară şi peste
hotarele ei, reprezentând o adevărată valoare istorico-artistică, din care considerente se
opta pentru păstrarea atelierului mănăstiresc.
În aceste circumstanŃe, considerăm oportună plasarea unor informaŃii privind atelierul
de la mănăstirea Tabăra care era amplasat într-o clădire mănăstirească, la o distanŃă de 10
m de mănăstire şi 20 m de clădirea stăreŃiei 26 . Până în 1952, între administraŃia mănăstirii
şi conducerea atelierului a fost semnat un acord, conform căruia aici puteau lucra numai
vieŃuitoarele mănăstirii, iar depozitul de materie primă era plasat în afara complexului
monahal. Însă în 1952 preşedintele atelierului a modificat acordul, a permis cooptarea în
atelier a locuitoarelor din satele învecinate, a instalat radioul, fapt care deranja mult
stareŃa mănăstirii. În conformitate cu cele expuse, episcopul Nectarie urma să decidă sau
să lichideze atelierul din sat sau să închidă mănăstirea. În cazul lichidării primului,
atelierul de Ńesut covoare din cadrul mănăstiri rămânea fără materie primă de lucru, pe
când producŃia acestui atelier se considera cea mai bună în RSSM, de mare căutare.
În 1954, în speranŃa achitării tuturor impozitelor şi a livrării chiar şi peste normă a unor
produse, monahiile de la Tabăra credeau că nu vor împărtăşi aceeaşi soartă ca mănăstirile
deja desfiinŃate la acea dată 27 . Însă la 1 ianuarie 1955 terenurile mănăstireşti au fost
mărginite din nou, ajungând la doar 9,46 ha de pământ, dintre care 7,44 ha de teren arabil;
0,82 ha de grădină şi 0,89 ha de viŃă-de-vie 28 . Pământul mănăstirii fusese secularizat, din
care considerente unele călugăriŃe erau somate să lucreze la fabrica de covoare din
localitate. Constatăm în acest context că sugrumarea economică a fost o măsură majoră în
588