REMEMBRANCE IN TIME - Index of

încălcarea drepturilor şi libertăŃilor cetăŃenilor), aceste scrisori confereau o notă de
veridicitate şi o bază argumentaŃională pentru criticile proliferate de emisiunile acestor
posturi de radio la adresa regimului comunist român.
Plecând de la cele prezentate mai sus, includerea ambelor categorii de scrisori printre
mijloacele rezistenŃei creative a populaŃiei faŃă de regimul comunist este justificată din
mai multe considerente. În primul rând, omul simplu foloseşte un instrument sancŃionat
oficial, cel al sistemului de studiere şi rezolvare a scrisorilor, pentru a-şi articula şi
exprima puncte de vedere diferite de linia politică oficială. În al doilea rând, formularea
unor opinii distincte pe baza unor informaŃii din surse externe este în sine un act de
rezistenŃă pentru că implică coroborarea şi compararea conŃinutului informaŃiei difuzate
în mod oficial cu cea receptată prin canale alternative de informare. În acest context,
conştientizarea din partea omului simplu a existenŃei unei discrepanŃe între versiunea
oficială asupra prezentului şi cea constituită în urma experienŃei personale şi a
informaŃiilor primite din exterior stă la baza articulării unui punct de vedere propriu
asupra situaŃiei curente. În al treilea rând, opŃiunea de a adresa o scrisoare unui post de
radio străin pentru a face publică o doleanŃă sau o opinie personală contrară liniei politice
oficiale reprezenta, de asemenea, un act de rezistenŃă pentru că evidenŃia refuzul
individual de resemnare în faŃa omnipotenŃei regimului comunist.
Umorul a reprezentat o altă formă de rezistenŃă a populaŃiei faŃă de regimul comunist
român. ExplicaŃiile Luisei Passerini privind cauzele succesului umorului în timpul
regimului fascist sunt valabile şi pentru cazul românesc. Pentru a nu intra în conflict cu
autorităŃile statului, individul trebuia să dea dovadă de un anumit grad de auto-control în
comportamentul său zilnic. În acest context, glumele şi râsul au devenit cel mai la
îndemnă debuşeu pentru omul simplu de a se elibera de presiunea psihologică pe care o
necesita afişarea unei conduite externe conforme normelor oficiale. 18
Cea mai populară formă de umor din perioada comunistă a fost bancul politic. Bancurile
politice erau de cele mai multe ori despre Nicolae Ceauşescu, desemnat ca „nea Nicu”,
despre soŃia sa „LenuŃa” sau despre pe amândoi. Ele invocau după caz figuri
omniprezente în viaŃa cotidiană a omului simplu (cum ar fi miliŃianul, securistul,
propagandistul, activistul de partid) sau luau în derizoriu evenimentele de partid
(congrese, conferinŃe, alegeri, vizitele de lucru ale lui Ceauşescu) sau constituiau o
manieră de a face haz de necaz când era vorba despre efectele nefericite ale măsurilor
iniŃiate de către regimul comunist român (criza alimentelor, criza energetică, politica de
sistematizare a mediul rural, etc.). PotenŃialul subversiv al bancurilor politice era
confirmat şi de faptul că organismele judeŃene ale SecurităŃii se arătau preocupate de
identificarea acelor persoane care popularizau „bancuri cu conŃinut calomnios şi
defăimător la adresa unor înalte personalităŃii din conducerea statului” în cadrul restrâns
al familiei şi prietenilor. 19 Două elemente importante recomandau includerea bancurile
politice printre elementele rezistenŃei creative a populaŃiei faŃă de regimul comunist. În
primul rând, sub masca ironiei extreme şi, uneori, a umorului negru, bancurilor politice
18 Luisa Passerini, Fascism in Popular Memory : the Cultural Experience of the Turin working
class, Cambridge University Press, Cambridge, 2009, p. 86.
19 Arhiva CNSAS, fond Documentar, dosar 336 , vol. 2, f. 150 f ; dosar 337, f. 26.
668