REMEMBRANCE IN TIME - Index of

procesul de lichidare a mănăstirilor. Astfel, în 1957, împuternicitul pentru problemele
bisericii P. Romenski venise cu nişte propuneri privind reducerea folosirii pământului de
către mănăstiri, în conformitate cu care s-a micşorat semnificativ terenul, pământurile
fiind cedate necondiŃionat în folosul colhozului din localitate. În aşa mod, mănăstirea
Tabăra avea dreptul să uziteze numai de pământul aflat în perimetrul curŃii sale 29 .
Observăm că politica statului în domeniul economiei şi ideologiei a prins roade,
lichidarea comunităŃii monahale de la Tabăra fiind un lucru indiscutabil şi foarte dureros.
Monahiile s-au opus în măsura posibilităŃilor, dar zădarnic. În 1952, egumena mănăstirii
împreună cu soborul maicilor a scris o scrisoare în care cu lacrimi în ochi au explicat că
au crescut la mănăstire din copilărie, tot aici au îmbătrânit. Şi că „Ele se obligă să fie
foarte ascultătoare, cuminte, să fie supuse, numai să nu li se închidă mănăstirea, să li se
permită traiul în continuare la Tabăra” 30 . În scurt timp, stareŃa mănăstirii egumena
Sepfora a scris o nouă scrisoare, precum că după discuŃia cu protopopul Iacov Baderău, în
mănăstire au fost răspândite zvonuri că comunitatea monahală va fi desfiinŃată timp de
două săptămâni. Monahia Tavifa (Ursu) a avut de suferit din cauza preşedintelui
atelierului, încercând prin diferite posibilităŃi să menŃină o disciplină severă la mănăstire,
pentru care fapt a fost eliberată din atelier, şi ca consecinŃă, a rămas fără surse de
existenŃă.
Mănăstirea Tabăra era prezentată pentru autorităŃi „drept un rău extrem de mare şi ca un
enorm pericol pentru populaŃia satului Tabăra, în mijlocul căreia se află” 31 . Subliniem
faptul că tendinŃa de a desfiinŃa mănăstirile se poate urmări pe tot parcursul perioadei.
Cele şase mănăstiri scoase de la evidenŃă în 1958, au fost de fapt în scurt timp închise.
La 1 ianuarie 1959, la Tabăra erau 188 de vieŃuitoare, inclusiv 95 de monahii 32 . Din
numărul total, 171 de monahii locuiau în propriile case-chilii, iar 17 de vieŃuitoare – în
stăreŃie. Tot în acelaşi an pământurile mănăstireşti s-au redus la doar 1,48 ha de pământ,
inclusiv 1,3 ha teren arabil 33 . În aşa mod, lichidarea mănăstirii, pe timpuri foarte
numeroasă şi stabilă economic, în asemenea condiŃii a fost realizată fără eforturi
suplimentare în prima jumătate a anului 1960 34 . MenŃionăm cu această ocazie că a fost
realizată o muncă ideologică de pregătire a lichidării mănăstirii, citite lecŃii antireligioase
de lectori ateişti, interzisă aşezarea romilor prin apropiere, care au ieşit în apărarea
comunităŃilor monahale. A fost creată şi o comisie specială, în număr de 13 persoane,
activişti de partid, care era preocupată nemijlocit de lichidarea mănăstirii Tabăra şi
transferarea monahiilor la lucru în atelierul de covoare. Pentru a folosi forŃele de muncă şi
măiestria monahiilor, la Străşeni era planificată, în 1960, de a fi construită o fabrică nouă
de covoare 35 . Din cele 180 de vieŃuitoare, mai bine de jumătate erau în etate. Cele mai
tinere, se spunea în hotărârea Consiliului, dacă vor dori să se roage, vor putea frecventa
bisericile din satele învecinate, plasate la 3-6 km de mănăstirea Tabăra.
În 1960, după numeroase eforturi de intimidare a comunităŃii monahale, mănăstirea
Tabăra a fost desfiinŃată. Majoritatea călugăriŃelor au rămas pe la casele lor, care
împrejmuiau cele două biserici. Astăzi, maicile bătrâne de la Tabăra mărturisesc că au
suferit foarte mult şi au suportat cu greu faptul că mănăstirea a fost transformată într-un
loc al dezmăŃului. Cu această ocazie subliniem că o deosebită atenŃie merită covoarele
Ńesute de monahiile de la Tabăra şi care prezintă un inestimabil izvor de studiu al artei
589