REMEMBRANCE IN TIME - Index of

printre comunităŃile monahale graŃie numărului mare de vieŃuitoare şi stabilităŃii sale
economice, din cauza impozitelor şi prestărilor nemoderate, a ajuns să decadă cu timpul.
În aşa mod, în 1959 se revine asupra problemei lichidării mănăstirii, în conformitate cu
„Propunerile privind reducerea numărului mănăstirilor” pregătite pentru şedinŃa biroului
CC al PC al RSSM din 23 ianuarie 1959, semnate de P. Romenski, N. ŞilinŃev şi S.
Kolesnik 55 . Astfel, în „Anexa” la Hotărârea Consiliului de Miniştri al RSSM din 5 iunie
1959, în lista celor nouă mănăstiri preconizate pentru închidere, a fost inclusă şi cea de la
Hirova, vieŃuitoarele urmând să fie transferate în aşezămintele rămase active, Răciula
(închisă tot în 1959) şi Japca (unica mănăstire de monahii rămasă activă în perioada
sovietică) 56 . Monahiile s-au baricadat în biserica mănăstirii, aflându-se acolo asediate, în
rugăciune şi post, nouă zile, până în momentul în care au fost scoase cu forŃa. SituaŃia
privind componenŃa numerică şi de vârstă a celor 165 de vieŃuitoare în anul închiderii
mănăstirii era următoare: 16 persoane cu vârsta între 18 şi 30 de ani; 20 de monahii de
30-40 de ani; 28 de persoane de 40-50 de ani; 15 monahii de 50-55 de ani; 30 de persoane
de 55-60 de ani; 42 de vieŃuitoare de 60-70 de ani; 17 persoane sunt trecute de 70 de ani
şi încă patru monahii au peste 80 de ani 57 . Până la 1 iulie 1959 mănăstirea urma să fie
închisă, iar clădirile complexului monahal pregătite pentru transferarea aici a casei de
copii din satul Hâjdieni. În timpul lichidării mănăstirii, monahiile de la Hirova au opus
rezistenŃă, după amploarea celor de la mănăstirile Cunicea şi Răciula 58 . La 3 iulie 1959,
deja se raporta că mănăstirea Hirova a fost lichidată 59 . Majoritatea maicilor au fost
somate să se încadreze la muncă în colhozul din localitate la 6 aiulie 1959 au fost
angajate 60 de monahii), iar cele în etate au rămas pe la casele-chiliile lor 60 .
În aceste împrejurări, au avut de suferit nu numai monahiile de la Hirova. Astfel, la
momentul lichidării mănăstirii, funcŃia de preot-duhovnic era îndeplinită de arhimandritul
Serafim (Dabija) cu studii la Seminarul Teologic din Chişinău, îndrumat de părintele
Dumitru Balaur din Răzeni. Părintele Serafim a fost arestat în 1947 şi condamnat la ani
grei de Siberie. După revenirea sa din exil, a fost pentru o scurtă perioadă preot la Piatra,
Orhei, şi duhovnic al mănăstirii de maici de la Hirova. În 1959, a fost învinuit că ar fi pus
la cale şi ar fi încurajat revolta monahiilor, atunci când au fost somate să părăsească
locaşul ce urma să fie închis. În urma acestor evenimente, părintele Serafim a fost impus
să plece mai departe de casă, într-un sat din Maramureş, în Transcarpatia ucraineană,
unde a decedat în 1985 61 .
Ofensiva violentă a barbarismului nu a luat sfârşit însă odată cu închiderea mănăstirii.
După desfiinŃarea comunităŃii monahale, clădirile complexului monahal au fost transmise
în administrarea autorităŃilor locale. Biserica cu hramul Sf. Nicolae a ajuns să fie
transformată de autorităŃi într-un depozit de cărbuni, iar ulterior în depozit de produse
agricole. Cealaltă biserică, cu hramul Cuv. Semion Stâlpnicul, a suferit schimbări
radicale, adăpostind, între 1962 şi 1967, un spital pentru copiii cu handicap, iar mai târziu
a fost folosită în scopuri gospodăreşti de administraŃia colhozului din localitate.
Urgia comunismului s-a răsfrânt şi asupra celor trecuŃi la veşnice, fiind devastate
morminte ale ctitorilor, stareŃelor şi monahiilor din cimitirele ambelor mănăstiri, Tabăra
592