REMEMBRANCE IN TIME - Index of

decorative naŃionale, posedând o deosebită valoare istorico-artistică 36 . O vreme, hărnicia
călugăriŃelor de la Tabăra a fost exploatată de comunişti. O fabrică de Ńesut covoare le-a
făcut renumite în fosta RSSM. Covoarele alese de meşteriŃele de la mănăstirea Tabăra
dintotdeauna au trezit admiraŃia colecŃionarilor şi amatorilor de artă. Numai în 1959, din
180 de vieŃuitoare, 80 lucrau la alesul covoarelor. După închiderea mănăstirii în 1960,
monahiile iscusite în arta covorului tradiŃional, au fost impuse să lucreze în atelier, iar
după 1971 – în cadrul AsociaŃiei Meşteşugarilor din RSSM. Printre cele mai cunoscute
monahii specializate în confecŃionarea covoarelor în acele timpuri au fost Nionila Manoli,
Olga Leah, Vera Garştea, Mavra Limar ş.a. Împodobirea căsuŃelor de azi ale monahiilor
reprezintă cea mai elocventă exemplificare privind rolul covoarelor în destinul mănăstirii
Tabăra.
La lichidarea mănăstirii, au avut de suferit şi clădirile complexului monahal, cele două
biserici, stăreŃia, trapeza. Astfel, biserica Adormirea Maicii Domnului a fost transformată
în club, iar mai târziu – în depozit de cereale, după care a rămas pustie până în 1989, fapt
care a condiŃionat devastarea ei nestingherită şi distrugerea arhitecturii originale. În
cealaltă biserică cu hramul Sfânta Treime, s-a instalat, până în anul 1989, şcoala din
localitate. Fiind amplasate aici instituŃii de stat, până la redeschiderea mănăstirii,
bisericile au avut parte de oarecare îngrijire.
Mănăstirea de monahii Hirova îşi începe istoria în anul 1803. Este aşezată în mijlocul
pădurii, pe panta de sud a unei coline, într-o vale a pârâului Hirov (Ciurova) de unde şi i
se trage numele, satul Nicolăeuca, raionul Orhei 37 . Despre nivelul de dezvoltare a
mănăstirii, cu puŃin înainte de instaurarea în 1944 a regimului sovietic, vorbesc doar
câteva cifre estimative. Astfel, pe timpul stareŃiei Taisiei (Paciu), care a revenit după
1941 la mănăstirea Hirova (fiind emigrată în 1940 în România), comunitatea monahală
era destul de numeroasă, incluzând 166 de vieŃuitoare, dintre care două egumene, 80 de
monahii, 26 de surori cu ascultare canonică şi 58 de surori fără ascultare canonică 38 . În
1942–1943, la Hirova erau deja 171 de vieŃuitoare, inclusiv două egumene, 90 de
monahii, 33 de surori şi 45 de surori fără ascultare canonică 39 . Casiera mănăstirii era
monahia Dionisia (Zanosieva), arhondară era monahia Iroida (Lupaşcu), economă –
monahia Asinefa (Roşca), ecleziarhă – monahia Olga (Temcin), egumenă – Taisia
(Şevcencu) şi Severiana (Mihălache).
În aşa mod constatăm cu certitudine că după cel de-a Doilea Război Mondial,
mănăstirea Hirova era prosperă şi stabilă. Conform politicii autorităŃilor sovietice de
lichidare a locaşelor de cult, a fost decretată fuzionarea mănăstirii de maici Frumoasa cu
mănăstirea Hirova 40 . În condiŃiile create, stareŃa mănăstirii Frumoasa, monahia Eupraxia
(Nour), împreună cu maicile şi surorile, au mers la mănăstirea Hirova. În aceste
circumstanŃe, numărul comunităŃii monahale de la 100 de persoane (în 1944) s-a ridicat la
163 de persoane (în 1948), inclusiv 80 de monahii 41 . În timpul fuzionării mănăstirii
Frumoasa şi Hirova, stareŃă la Hirova era monahia Dionisia (Zanusieva), revenită după
1944 de la Frumoasa. În anii dificili de foamete şi represalii, multe femei, văduve, rămase
590