REMEMBRANCE IN TIME - Index of

fusese interzis cu desăvârşire după încheierea războiului, în condiŃiile în care Mişcarea
legionară – atât din exil, cât şi din Ńară – anunŃase că renunŃă la tezele discriminatorii pe
criterii etnice din perioada interbelică. În al doilea rând, apelul la sprijinirea partizanilor
bucovineni ridica de asemenea probleme pentru „Comandamentul pe Ńară“, întrucât
Nicolae Petraşcu anunŃase că nu susŃine nici o mişcare de rezistenŃă. În consecinŃă,
Petraşcu, Negulescu şi ceilalŃi lideri din Ńară erau nevoiŃi să ia o decizie, întrucât pierdeau
Mişcarea legionară din mână. EvidenŃele Ministerului de Interne susŃineau că în Ńară
existau aproximativ 48.000 de legionari, dintre care 12.400 avuseseră „grade şi funcŃii“ în
organizaŃie 10 . BineînŃeles că nu toŃi erau activi, însă majoritatea erau conştienŃi că, dacă
regimul va porni o campanie de reprimare a organizaŃiei, vor fi anchetaŃi toŃi indivizii
despre care se ştia că avuseseră legături vreodată cu Garda de Fier. Exista precedentul
„trierilor“ din 1944-1945. În 1947, cele mai puternice nuclee erau în centrele studenŃeşti.
Spre exemplu, în Bucureşti activau în jur de 1.000 studenŃi legionari 11 .
Chiar dacă erau conştienŃi că trebuia să facă ceva, Nicolae Petraşcu şi Vică Negulescu
nu ştiau de unde să înceapă, deoarece erau fideli „pactului de neutralitate“. Mai ales
Petraşcu, retras la Sibiu la familie, dorea pace cu comuniştii, în speranŃa că legionarii vor
fi lăsaŃi în pace. Primele acŃiuni, destul de firave, au fost iniŃiate la începutul anului 1947,
când cei doi au decis refacerea legăturilor între legionari. Pentru a nu compromite
acŃiunea, s-a decis ca unităŃile legionare să aibă şefi noi. În principiu, aceştia erau numiŃi
de Petraşcu, însă i-a lăsat şi pe Vică Negulescu şi Nistor Chioreanu să ia decizii. Oricum,
orice numire trebuia ulterior confirmată de Petraşcu 12 . Cea mai însemnată acŃiune a fost
schimbarea conducerii organizaŃiei legionare a Capitalei, la 1 martie 1947.
Însă, în cele din urmă, imboldul decisiv pentru iniŃierea reorganizării Mişcării legionare
a venit tot din străinătate, de la Horia Sima. Acesta l-a trimis în Ńară pe Eugen
Teodorescu, ca să vadă care era situaŃia reală a organizaŃiei. Sima avea informaŃii destul
de aproximative despre ceea ce se întâmpla cu subordonaŃii săi din România. Cea mai
sigură sursă fusese Ovidiu Găină, fugit peste graniŃă în 1946 13 . Dar acesta nu cunoştea
detalii foarte exacte despre „pactul de neutralitate“ întrucât nu fusese de acord cu
strategia lui Petraşcu şi, în consecinŃă, nu participase la negocierile cu Ministerul de
Interne, de la sfârşitul anului 1945.
Sosirea lui Teodorescu în Ńară nu se lega numai de dispoziŃiile primite de la Horia Sima,
ci şi de iniŃierea unui contact dintre Mişcarea legionară din exil şi serviciile secrete
americane. Ce se întâmplase? Pe Eugen Teodorescu, împreună cu un grup de aproximativ
40 de camarazi, sfârşitul războiului l-a prins în zona de ocupaŃie americană a Austriei,
undeva între Linz şi Salzburg. Prin intermediul inginerului Caraion, care a întemeiat un
„Comitet naŃional“ al românilor din Salzburg, a reuşit să-şi facă acte de şedere în Austria,
pe motiv că fusese internat în lagărele naziste în timpul războiului. Cu timpul însă,
activitatea sa legionară a fost deconspirată de serviciile secrete ale SUA. Americanii
10
Ibidem, Fond Comitetul Central al Partidului Comunist Român – SecŃia Administrativ Politică,
dos. nr. 4/1952, f. 13.
11
ACNSAS, Fond Informativ, dos. nr. 181086, vol. 2, f. 136-139.
12
Ibidem, Fond Penal, dos. nr. 431, vol. 1, f. 34-37.
13
ACNSAS, Fond Informativ, dos. nr. 181086, vol. 2, f. 213-220.
795