REMEMBRANCE IN TIME - Index of

fapt îndeplinit doar superficial în prima fază a anchetei 39 . De asemenea, deşi încă nu
reiese explicit din declaraŃii, presiunea psihică şi fizică a fost folosită încă de acum 40 .
O nouă etapă a cercetărilor a debutat la 31 august 1950, odată cu arestarea maiorului
Ion Dumitrache. Probabil intuind pericolul care se profila în urma faptului că se întâlnise
cu Arsenescu care acum acŃiona deschis la Nucşoara, la 5 iunie 1949 Dumitrache a
solicitat şi a obŃinut de la comandantul Diviziei a 2-a Munte transferul la comanda
Batalionului 25 Vânători de Munte Predeal, căutând să se îndepărteze de epicentrul
„complotului” 41 . Ulterior, la 6 februarie 1950, a fost mutat la Bucureşti, în cadrul Marelui
Stat Major. Arestarea celor cinci militari nu l-a lăsat indiferent, iar interesul său a fost
depistat de Securitate, care l-a considerat suspect 42 . Cum era şi firesc, la primele cercetări
Dumitrache a refuzat să admită existenŃa „organizaŃiei”.
39 Din acest punct de vedere unul dintre procedeele alese a fost sublinierea antagonismului ofiŃersubofiŃer.
Plutonierul Atanasie Firică: „Raportez că pentru faptele Tov. Cpt. Radu Ion, Tov. Cpt.
BănăŃeanu, Tov. Lt. maj Malaşincu şi Plot. Costraş nu aş dori şi nu aş vrea să-mi putrezească
oasele şi să-mi petrec viaŃa în închisori la etatea de 25 de ani, abia acum când ni s-au deschis şi
nouă frunŃile şi drumurile mai ales la subofiŃeri. [...] Dacă aceşti tovarăşi ofiŃeri care au trăit
domneşte şi şi-au petrecut viaŃa cum au poftit şi cu ziua de astăzi la fel şi nu pot să se alipească de
clasa muncitoare, ei să stea în închisoare, nu eu. Idem, vol. 7, ff. 168-169. De asemenea, s-a
încercat formarea percepŃiei conform căreia culpabilizarea unuia, uşurează situaŃia celuilalt.
Constantin Mihăescu: „În regimentul nostru cât am fost în Câmpulung consideram ca suspect pe
Lt. Malaşincu. Acest element după atitudinile sale, după manifestările sale consider că era suspect.
Adeseori îşi manifesta dorinŃa de a ieşi din armată, motivând că este bolnav şi că numai în civilie
se poate vindeca. Am arătat Bir. Informativ acest caz şi am demascat pe acest element”. Idem, vol
6, f 73.
40 Indiciile în această direcŃie sunt multiple. Spre exemplu menŃionăm declaraŃiile cu caracter
autobiografic oferite de către capitanul Ioan Radu. Detaliate, de teama omiterii vreunui amănunt
care ar fi putut fi ulterior descoperit şi imputat de anchetatori, acestea sunt încărcate cu numeroase
paranteze autocritice secundare în raport cu miza reală a cercetării: „Venirea lui Antonescu la
putere mai ales în situaŃia grea de atunci şi reprimarea repede şi hotărâtă a rebeliunii m-a făcut să
cred că e bine venită o conducere militară […] Deci am avut în Antonescu la început încredere şi
vedeam sub conducerea lui o îndreptare a lucrurilor. […] Victoriile rapide şi categorice asupra
Poloniei şi FranŃei, […] m-au făcut să cred că ei vor câştiga războiul. […] FaŃă de aparatul politic
nu mi-am schimbat atitudinea de rezervă ce păstrasem. […] Eu, personal, acasă nu mi-am
controlat că pe lada de campanie era o ştampilă foarte vizibilă cu insigna regală [!]. […] La Aiud
am făcut greşeli de erori [sic!] politice mai multe, fie prin anturajul persoanelor cunoscute, fie prin
inactivitate în unitate. […] Tot aici când Tito şi banda lui au lunecat pe panta cu totul eronată a
politicii anti-muncitoreşti am crezut că Tito e încă comunist. […] La Câmpulung-Muscel […] am
dus conştiincios munca în conducerea instrucŃiei, păstrând însă aceeaşi pasivitate faŃă de aparatul
politic […], nu am depus toată seriozitatea cu care trebuia tratată problema, dând astfel naştere la
discuŃiuni cu locŃiitorul politic. […] Idem, vol. 5, ff. 6-14.
41 În faŃa anchetatorilor Dumitrache şi-a justificat transferul destul de neconvingător: „Am cerut
mutarea din cauză că nu puteam să-mi fac serviciul cum trebuie, având prea multe cunoştinŃe şi
anturaje cu un pahar de vin mai mult, care mă sustrăgeau de la adevărata mea chemare”.
A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 403, vol. 3, f. 16.
42 Dumitrache s-a întâlnit cu soŃia căpitanului Ioan Radu căreia i-a promis că se va interesa de
soarta celor închişi. La rândul ei, aceasta a trimis o scrisoare soŃiei plutonierului Firică spunându-i
828