Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Atotputernicia media
Privite la început cu amuzament dar şi cu fascinaţie, filmele deveneau acum o formă
de divertisment de rutină, iar entuziasmul sporit al publicului filmelor oferă o explicaţie
privind perfecţionarea tehnicilor de filmare, a intrigilor, a condiţiilor tehnice.
Hollywood-ul devenise capitala mondială a filmului, simboliza deja „opulenţa“,
iar studiourile sale încercau din răsputeri să ţină pasul cu gusturile publicului şi cu
cererea permanentă de filme noi (aici se produceau în medie 100 de filme pe an). În
această perioadă se nasc miturile cu privire la starurile de la Hollywood, actorii
capătă statutul de zei şi zeiţe, iar amănuntele din viaţa lor personală sunt citite cu
maximum de interes. Oameni obişnuiţi se trezesc peste noapte bogaţi şi celebri,
devin staruri de cinema adorate de milioane de spectatori şi, astfel, se articulează
mitul succesului american. Visul american, cu o istorie mai veche, capătă o nouă
formă de expresie, iar actorii şi actriţele sunt întruchipări palpabile, vizibile ale
acestui vis.
La sfârşitul primului deceniu al secolului al XX-lea apare sonorul, ceea ce aduce
filmului o notă de atractivitate în plus. Biletele de intrare se scumpesc, iar sălile de
cinematograf respiră o senzaţie puternică de opulenţă, „cinematografele de o para“
se transformă în adevărate palate ale filmului. Mersul la cinematograf este principalul
eveniment pentru familia americană, mai ales că nu existau alte mijloace
alternative şi accesibile de divertisment. Ca urmare, numărul de spectatori a crescut
ameţitor. Înainte de 1922 nu au fost făcute statistici foarte exacte cu privire la numărul
de spectatori. Se ştie însă că în acel an, în Statele Unite, se vindeau aproximativ
40 de milioane de bilete pe săptămână, iar la sfârşitul deceniului numărul
trecuse de 90 de milioane. Dintre cele 90 de milioane de spectatori, aproximativ 40
de milioane erau minori, iar în jur de 17 milioane aveau vârsta sub 14 ani (S. A.
Lowery, M. L. DeFleur, Milestones in Mass Communication Research, p. 22).
Edgar Dale efectuase deja o cercetare asupra conţinutului filmelor. Au fost analizate
1500 de filme şi s-a descoperit că aproximativ 3/4 din conţinutul acestora se
refereau la dragoste, sex şi violenţă. Temele respective erau considerate adevărate
sfidări la adresa moralităţii timpului. În acest context, este de înţeles îngrijorarea
publicului cu privire la efectele produse de noul mijloc de comunicare în masă,
îngrijorare care va contribui la iniţierea unuia dintre proiectele de anvergură referitoare
la efectele filmului.
Cum a fost iniţiat proiectul? La jumătatea anilor ’20, asupra industriei filmului
începe să se exercite o adevărată presiune. Editoriale, articole în reviste, discursuri
publice devin formele de manifestare a unei opoziţii deschise faţă de această industrie.
Principala acuzaţie era că filmul exercită o influenţă negativă în special asupra
copiilor. Se impunea, deci, efectuarea unor cercetări care să confirme sau să infirme
aceste acuzaţii. În 1928, William Short, director executiv al Consiliului de Cercetare
a Filmului Artistic (Motion Picture Research Council) a invitat un grup de profesori
universitari din psihologie, sociologie, educaţie pentru a proiecta o serie de
studii care să evalueze influenţa filmului asupra copiilor. Aceştia au fost entuziasmaţi
de idee. Sprijinul financiar pentru proiect a fost oferit de o fundaţie particulară,
119