Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

106
Mass media şi societatea
prin intermediul acestor mijloace intermediare. Deci, între fapte şi opinie se interpune
ceva fără de care opinia nu ar putea exista. „Informaţia care ajunge la oameni este
numai indirectă, dar dacă ea nu există, nici opinia nu există“ (p. 116). Acel ceva
sunt mijloacele de informare. Ele condiţionează şi conduc, într-un anume fel, opinia.
Cum spune autorul, „opinia depinde în mare măsură de aceste mijloace de informare
intermediară“ (p. 101).
– O dată constituită, opinia publică nu se exprimă în mod spontan. Prilejurile
pentru exprimarea ei sunt destul de rare, cum ar fi, de pildă, alegerile. Este nevoie
de aceleaşi mijloace specializate, care să promoveze opinia, să o facă cunoscută, să
o răspândească. Deci, atât în procesul de constituire, cât şi în cel de răspândire,
mijloacele de comunicare joacă un rol esenţial.
– În sfârşit, persoanele care alcătuiesc societăţile globale nu au aceleaşi raporturi
ca în cazul grupurilor, ele au experienţe diferite, abordări diferite, niveluri de cultură
diferite. „Ele nu ar putea cu adevărat să formeze o opinie publică şi, totuşi, o formează“
(p. 101). Cum poate lua naştere o opinie comună într-o realitate sociologică
în care dominantă este diferenţa, eterogenitatea? Logic vorbind, rezultatul nu ar
putea fi decât o mulţime de opinii care se confruntă între ele. Intervine însă ceva
care unifică sau cel puţin favorizează o abordare comună, anume simbolul, un
simbol suficient de abstract pentru a putea fi folosit de către membrii societăţilor
globale în descifrarea şi interpretarea diferitelor probleme care preocupă o comunitate.
Persoanele nu operează cu faptele, ci cu simbolurile, cele care dau faptelor o
formă ce poate reprezenta baza pentru opinia publică.
Ar rămâne două probleme de clarificat. În primul rând, care este raportul între
opinia primară şi cea secundară. Fără îndoială unul de factură conflictuală, pentru
că cele două tipuri de opinie se bazează pe interese cel puţin deosebite, uneori conflictuale.
Ideal ar fi, spune Ellul, ca opinia secundară să domine opinia primară, iar
condiţia esenţială în acest sens este ca individul prins în acest conflict să urmeze
opinia secundară.
Ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca opinia secundară să ia forma opiniei
publice. Ceea ce presupune unificarea conştiinţelor individuale pe poziţii comune,
singurul fundament pentru opinia publică. Unificarea implică, însă, două condiţii:
– existenţa unei intense activităţi de informare;
– dezvoltarea unei activităţi specializate de mânuire a simbolurilor.
La nivel de grup, propaganda nu poate funcţiona pentru că avem de-a face cu o
experienţă directă, problemele şi faptele sunt cunoscute imediat iar între membrii
grupului există legături nemijlocite. Terenul ei de acţiune este comunitatea globală.
Menirea propagandei în acest ultim plan este de a cristaliza starea individuală a opiniilor
într-o stare a conştiinţei publice.
Simplificând puţin lucrurile, am putea spune că, potrivit lui Ellul, individul este
lipsit de protecţie în faţa unui proces de expansiune irezistibil al propagandei. Grupurile
primare tradiţionale care ofereau această protecţie sunt din ce în ce mai slabe,
iar, atunci când îşi menţin coeziunea, ele fac obiectul unei preocupări de fracturare,