Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Comunicarea de masă, opinie publică şi propagandă
schema concepută de către cei doi autori, pentru a vizualiza mai bine substanţa pe
care o conţine caracterizarea procesului de comunicare făcută de Lasswell.
Formula lui Lasswell poate fi citită şi altfel. Fiecare întrebare, deci fiecare element
component al procesului de comunicare, a reprezentat obiectul de studiu al
unui domeniu de cercetare distinct, care, cu timpul, a devenit un câmp de analiză de
sine stătător: analiza de conţinut, studiul efectelor etc. Prezentăm vizualizarea acestei
evoluţii care reprezintă o imagine sinoptică a comunicării şi a domeniilor de cercetare
axate pe diferitele ei segmente.
În primele faze ale cercetării comunicării de masă, revenea frecvent întrebarea
„ce este comunicarea“. Răspunsul cel mai cunoscut – şi consacrat de evoluţia ulterioară
a lucrurilor – este cel formulat de Lasswell (1948). Dar, după cum subliniază
Bryant şi Thompson într-o lucrare recentă, termenii care compun formula lui Lasswell
au fost pentru prima oară formulaţi de către D. Waples (1942). Nu menţionăm
acest fapt doar din motive de acurateţe sau pentru a-i face dreptate lui Waples. Interesant
este că acest autor menţionează, pe lîngă cele cinci întrebări care au constituit,
după aceea, adevărate axiome pentru studiul comunicării, o întrebare suplimentară
– „în ce condiţii/context?“ Deci, formula lui Waples arăta astfel: Cine? Ce spune?
Cui? Prin ce mijloace? În ce condiţii/context? Cu ce efect? După cum comentează
Bryant şi Thompson, modelul lui Waples nu numai că este cel mai vechi, dar şi cel
mai nuanţat, arătând că în nici un fel el nu poate fi asimilat teoriei atotputerniciei
media din moment ce deja erau luaţi în considerare factorii contextuali care se
interpun între comunicarea de masă şi potenţialele sale efecte. Meritul incontestabil
al lui Lasswell este de a fi popularizat modelul şi de a fi trasat direcţiile în care să
se îndrepte cercetarea comunicării de masă. Şi în acest punct se impune o
precizare. În 1946, Lasswell publică împreună cu alţi doi autori o lucrare în care
prezintă întrebările la care trebuie să ofere răspuns cel care studiază fenomenul
comunicării. În versiunea din 1946 apare întrebarea suplimentară „cum poate fi
măsurat efectul?“, chema devenind următoarea: „Cine? Ce spune? Cui? Prin ce
mijloace? Cu ce efect? Cum putem măsura ce se spune şi efectul celor spuse?“
Deci, cercetarea comunicării de masă este introdusă chiar în model, constituind o
formă (fie ea şi rudimentară) de metateorie, de reflecţie asupra câmpului şi a
metodelor de investigaţie.
Am redat pe larg această desfăşurare de câmpuri problematice pe care le conţine
formula lui Lasswell, bine identificate şi sugestiv redate de către McQuail şi Windahl,
pentru a arăta că asemenea definiri cu care uneori ne obişnuim prea mult pot prefigura
o întreagă evoluţie. Ulterior formulei i s-au adus critici pertinente: ea orientează
de la început cercetarea comunicării către efecte şi instituie o graniţă prea pronunţată
între domeniile de cercetare ale comunicării. Numai că aceste remarci vin după ce
Lasswell a făcut o sinteză care va dura atîta timp cât va exista studiul comunicării.
93