Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

260
Mass media şi societatea
imaginile publice nu sunt întru totul standardizate, este pentru că segmente ale media
au, în multe cazuri, interese şi abordări diferite. Altminteri, existenţa unor
agenţii de presă care îşi împart, practic, globul din punct de vedere al acoperirii
mediatice, conjugată cu cerinţa transmiterii informaţiei în timp real, cu alte cerinţe
care se depărtează de criteriile veridicităţii, formează un mediu de percepţii standard,
aflate într-o relaţie de fidelitate discutabilă cu realităţile pe care le reflectă.
13.9. Puterea se teme de presă,
fiindcă presa modelează opinia publică
Un alt registru extrem de important în care putem identifica forţa şi impactul
media este cel al modelării opiniei publice. Întâlnim în literatura de specialitate
diverse interpretări ale acestei influenţe, care merg de la o viziune maximală la una
minimală. Nimeni însă nu pune la îndoială realitatea acestei influenţe. De aceea,
am putea vorbi despre o putere intermediată şi, în acest caz, avem de-a face tot cu o
putere care se exercită prin intermediul a ceva, nu cu una de sine stătătoare, care
are un impact direct asupra puterilor statului ca atare. După cum am arătat, puterea
presei constă în faptul că organizează şi livrează informaţiile pentru societate şi
orientează percepţia publică. Pornind de aici, media exercită o influenţă absolut
considerabilă asupra unei forţe din ce în ce mai semnificative a lumii de azi: opinia
publică. Disputa presei cu autoritatea, care a însoţit mai ales prima fază a afirmării
sale, cunoaşte acum şi o altă formă: nu avem de-a face neapărat cu o dispută
directă, ca în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Miza de acum este câştigarea
opiniei publice, iar media au o preeminenţă de nimeni pusă la îndoială în acest
domeniu. Temerea faţă de media exprimă, de fapt, temerea faţă de influenţa sa
asupra opiniei publice. „Puterea se teme de presă nu atât pentru că ce se spune este
adevărat, ci fiindcă presa modelează opinia publică. Indiferent dacă o face prin
adevăr sau minciună“ (J.-F. Revel, op. cit., p. 263).
Ideea nu este nouă. O semnalează încă John Stuart Mill în pledoaria Despre
libertate, surprins oarecum de rolul pe care ziarele îl joacă în formarea opiniei oamenilor,
de procesul de înlocuire a altor instituţii care în mod tradiţional îndeplineau
această funcţie. „Şi ceea ce reprezintă o inovaţie încă şi mai semnificativă este
faptul că, în prezent, masele nu-şi făuresc opiniile prin intermediul demnitarilor
Bisericii sau ai statului, pe baza unor îndrumări sau scriituri care să se situeze mai
presus de obişnuinţă. De modul lor de gândire se îngrijesc oamenii de aproximativ
aceeaşi teapă, care, sub impulsul momentului, li se adresează pe calea ziarelor“ (J.
Habermas, Sfera publică şi transformarea ei structurală, p. 185).
Mai târziu, un alt autor cunoscut, Walter Lippmann, deşi ziarist, este tulburat de
puterea pe care o are presa asupra opiniei publice şi consideră că o problemă aşa de
importantă precum formarea opiniei publice nu poate fi lăsată pe seama presei. De
aceea, autorul american preconizează crearea unor centre de specialişti, a unor