Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

32
Mass media şi societatea
Evoluţiile bruşte, reale şi ele, nu sunt altceva decât acumulări treptate care ies la
suprafaţă la un moment sau altul. Faptul că acestea nu au fost sesizate la timp nu ne
îndreptăţeşte să spunem că nu au existat. Mişcările bruşte în opinia publică constituie
excepţia, şi nu regula.
Atunci când opinia publică fierbe, dă în clocot deja, nu mai operează încercarea
de influenţare. Când curenţii principali de opinie, tendinţele dominante s-au format
şi s-au pus în mişcare, acţiunea de influenţare este neputincioasă.
1.12. Opinia publică pretinde conformism
În interpretarea lui Leonard Doob (Public Opinion and Propaganda, 1948), opinia
publică exprimă „atitudinile pe care oamenii, în calitate de membri ai aceluiaşi grup
social, le au faţă de o problemă“. După cum se poate observa, Doob acordă importanţă
deosebită grupului, subliniind că atitudinile trebuie explicate în legătură cu mecanismele
de funcţionare ale grupului, şi nu ale masei. Pentru aceasta, observatorul
fenomenelor de opinie publică trebuie să aibă în vedere probleme precum: grupurile
interesate de respectiva problemă, specificul problemei respective, motivele pentru
care membrii grupului au reacţionat într-un fel sau altul, tradiţiile grupului etc.
Conformismul, presiunea în vederea respectării sau alinierii la opinia majoritară
reprezintă una dintre caracteristicile de bază ale vieţii de grup. Chiar articularea
unei opinii publice vizavi de o problemă este o dovadă a conformismului. Într-o
societate, există întotdeauna un număr de persoane care nu au acest comportament
de conformare la ceea ce este împărtăşit de majoritate la un moment dat. Sunt acele
persoane care simt opinia publică latentă, în curs de formare, chiar dacă îşi dau
seama că opinia actuală li se opune. Pentru a înţelege presiunea în direcţia alinierii
la opinia majoritară, Doob explică pe larg o serie de mecanisme psihologice.
Proiecţia şi identificarea formează o pereche. Individul începe să creadă că toţi
cei din jur sunt ca el (proiecţia), sau că el este precum toţi ceilalţi (identificarea).
Proiecţia se află la baza tehnicii de a crea solidaritatea de grup prin referire la un alt
grup ostil acestuia; în felul acesta, agresivitatea primului grup este proiectată asupra
grupului advers. Hitler a folosit această tehnică pentru a justifica invadarea altor
ţări de către Germania, dar mecanismul respectiv nu poate fi regăsit doar în acest
caz extrem. Liderii politici încurajează deseori proiecţia: propaganda de acest tip îşi
propune ca individul să îşi proiecteze propriile dorinţe şi aspiraţii asupra celor care
au prins deja „trenul victoriei“, pentru a adopta, şi el, aceeaşi opţiune (ei sunt ca
mine, deci trebuie să mă comport [să votez] ca ei).
Prin identificare („ei sunt ca mine“ devine „eu sunt ca ei“), individul simte sau
se forţează să simtă că acţionează precum ceilalţi. Opinia publică implică identificarea
cu liderii sau cu membrii aceluiaşi grup, iar loialitatea faţă de grup nu înseamnă
doar un set de obiective şi de tradiţii comune, ci şi identificarea cu ceilalţi.