Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Nimic nu e mai real decât opinia publică 23
momentele când se formulează o poziţie diferită faţă de poziţia anterioară a persoanei,
grupului sau comunităţii respective.
Nu am avea o imagine reprezentativă asupra opiniei publice dacă nu am recunoaşte
„istoria cumulativă“ a acestui fenomen social. Opinia publică sintetizează
într-un fel istoria unei comunităţi naţionale, cu ceea ce are ea specific şi particular.
Vom sărăci imens acest fenomen dacă nu-l vom plasa şi într-un context naţional.
Opinia publică din Anglia are anumite particularităţi, aşa cum cea din Franţa este
marcată de istoria Franţei, de disputele în care a fost angajată această ţară. Bine
înţeleasă, această particularitate a constituirii opiniei publice ca fenomen social ne
va ajuta să descifrăm mai bine reacţiile opiniei publice faţă de diferitele fenomene.
Noi nu putem să luăm cunoştinţă cu sânge rece de un fenomen. În alţi termeni, nu
ne putem impune un răgaz emoţional sau de personalitate pentru a întâmpina şi
evalua un eveniment, după care luăm atitudinea pe care o considerăm potrivită:
interpretarea cuvintelor, a informaţiilor, a datelor pe care le auzim este influenţată
de starea, de atitudinea pe care le avem în momentul în care aflăm ceea ce aflăm.
Discutând despre opinie publică, este important să subliniem alte două caracterisitici
semnalate de către Leonard Doob într-o abordare oarecum polemică a
„legilor opiniei publice“ formulate de către un alt autor american, Hadley Cantril,
coleg cu Doob în conducerea Institutului de Analiză a Propagandei (New York,
1937). Cantril afirmase că opinia publică este deosebit de sensibilă la evenimente
importante. Această „lege“, replică Doob, ar trebui reformulată: opinia publică reacţionează
la evenimente în legătură cu care există deja o reacţie. Care este raţionamentul
lui Doob? Însuşi faptul că există o reacţie arată că evenimentul este
important. Opinia publică nu reacţionează atât la eveniment, cât la reacţia faţă de
evenimentul respectiv. Este ceea ce Lippmann spusese cu câţiva ani înainte, anume
că, în plan social, o poziţie nu este formulată atât faţă de un eveniment din realitatea
propriu-zisă, cât faţă de percepţia existentă în legătură cu acel eveniment. În
alţi termeni, în planul opiniei publice avem de-a face cu o reacţie la reacţie.
A doua precizare. Cantril subliniase că, atunci când în joc este interesul, opinia
publică reacţionează mai repede, se află „înaintea măsurilor politice“. Dacă am
accepta o asemenea formulare, ar trebui să recunoaştem – mărturiseşte Doob – că
opinia publică este mai înţeleaptă decât reprezentanţii puterii, aleşi tot de populaţie.
Nu că nu ar putea fi acceptată o asemenea interpretare, dar, concentrându-ne pe ea,
am putea scăpa din vedere esenţialul. Atunci când opinia publică se află înaintea
guvernanţilor, avem un semn că decizia aşteaptă cuvântul opiniei publice.
Insistăm asupra acestei abordări pentru că ea va cunoaşte o anumită extindere în
practica politică. A devenit aproape un clişeu ca deciziile politice să fie astfel motivate:
„aşa cere opinia publică“. Nu puţine sunt cazurile când se face chiar o „pregătire
de artilerie“ reprezentată de publicarea cu mai mare frecvenţă în presă a unor
materiale pe tema respectivă. Nu este vorba aici de a nega sau de a subestima acest
criteriu fundamental, anume asimilarea în decizie a preocupărilor opiniei publice.
Numai că aici nu e vorba de a ţine cont de opinia publică, ci de a te „ascunde“ după