Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

64
3.2. De la ARPANET la INTERNET
Mass media şi societatea
Internetul cunoaşte o evoluţie fără precedent. Pentru a înţelege perspectivele
primului sistem descentralizat de comunicare, pentru a putea formula idei despre
impactul său social, politic, cultural, este necesară o cunoaştere, fie şi sumară, a
originilor şi evoluţiei sale.
În 1957, URSS lansează primul satelit artificial al pământului, Sputnik. Evenimentul
electrizează pur şi simplu administraţia americană, deoarece reprezenta o
victorie, în plan tehnologic, pe care URSS o înregistra în faţa SUA în timpul
războiului rece. În acelaşi an, preşedintele Eisenhower înfiinţează o agenţie de
cercetare, Advanced Research Projects Agency (ARPA). Scopul declarat al organizaţiei,
care-i va reuni pe cei mai străluciţi oameni de ştiinţă americani ai momentului,
era acela de a transfera toate cunoştinţele de natură tehnică acumulate
până atunci în domeniul apărării, pentru a evita evenimentele gen Sputnik. Un prim
rezultat este lansarea, la 18 luni după Sputnik, a satelitului american Echo.
În 1962, în cadrul ARPA se înfiinţează o divizie specială de cercetare în domeniul
computerelor, al cărei director este numit J. C. R. Licklider. Licklider iniţiază
proiectul ARPANET, de construire a unei mici reţele de calculatoare prin intermediul
căreia să fie transmise informaţii între cercetătorii de la cele mai mari universităţi
americane. Licklider este şi cel care lansează conceptul de reţea galactică,
prin care imagina construirea unei vaste reţele de computere care să le permită
oamenilor să acceseze informaţii din orice loc printr-o simplă conectare la reţeaua
respectivă. Cercetătorul Leonard Kleinrock, de la Massachussetts Institute of
Technology, lansează teoria cu privire la pachetele informaţionale, care va sta la
baza realizării proiectului ARPANET. Ideea de bază era ca informaţia care se
doreşte a fi transmisă să fie „spartă“ în pachete informaţionale cât mai mici; aceste
pachete urmau să parcurgă rute diferite până la destinaţie, unde erau din nou asamblate
pentru a recompune mesajul original. Nu mai este vorba despre o conectare a
doar două computere între care să circule toată informaţia deodată prin utilizarea
unei singure linii/conexiuni (urmând modelul convorbirilor telefonice). Pentru o mai
mare flexibilitate, informaţia este împărţită în mici pachete informaţionale codificate,
care circulă pe mai multe rute create de calculatoarele legate în reţea şi poartă
un gen de etichetă pe care scrie de unde vin şi unde trebuie să ajungă. Informaţia de
pe aceste pachete poate fi comprimată pentru a ocupa mai puţin spaţiu şi pentru a
circula mai repede şi va fi codificată, în vederea securizării transmisiei.
O contribuţie importantă la realizarea a ceea ce mai târziu va fi Internetul are şi
cercetătorul american Paul Baran, care, tot în 1962, este însărcinat de Forţele Aeriene
americane să studieze modalitatea prin care sistemele de comunicaţii americane
ar putea supravieţui unui eventual atac nuclear. Lui Baran i se cerea să proiecteze o
reţea de comunicaţii descentralizată, în care să nu existe un punct central de comandă,
astfel încât, în cazul unui atac şi al distrugerii unora dintre părţile componente
ale reţelei, celelalte să poată prelua comanda şi să restabilească legăturile.