Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

228
Mass media şi societatea
de a intra din punctul de vedere al definiţiei interne a profesiei respective. Pentru a
rezista presiunii exercitate de către televiziune, celelalte câmpuri trebuie să menţină
şi chiar să restrângă dreptul de acces în câmpurile de producţie. Acest lucru nu
echivalează, însă, cu izolarea, cu retragerea în „turnul de fildeş“. Cu alte cuvinte,
câmpul artistic, literar, ştiinţific trebuie să lupte pentru apărarea condiţiilor de producţie
– necesare pentru a face să progreseze universalul –; în acelaşi timp, trebuie
să lupte pentru generalizarea condiţiilor de acces la universal. Acest din urmă
obiectiv, ieşirea în afară pentru a permite accesul la universal, trebuie să fie precedat
de punerea la îndoială a monopolului asupra instrumentelor de răspândire a
informaţiei (deţinut de facto de câmpul mediatic), precum şi de o critică a reprezentărilor
care caracterizează aşteptările consumatorilor, aşteptări create în mare
măsură tot de câmpul mediatic, respectiv de prezenţa dominantă în interiorul acestuia,
televiziunea.
11.13. Aliaj între tehnic şi social
Televiziunea a devenit omniprezentă şi, poate tocmai din această cauză, are o
existenţă greu de perceput şi de analizat, motiv de speranţă şi de dezamăgire, o sursă
care alimentează discursuri cu pronunţată încărcătură ideologică. După cum semnalează
Dominique Wolton, două dintre aceste discursuri se diferenţiază prin coerenţă:
ideologia politică şi ideologia tehnică. Ideologia tehnică supraestimează aspectul de
instrument; în versiune pesimistă, televiziunea reprezintă sursa unei dominaţii
totalitare, iar în versiune optimistă convergenţa dintre televiziune, telecomunicaţii şi
informatică va constitui o modalitate prin care să se modifice radical funcţionarea
organizaţiilor, a sistemului politic. Televiziunea, în termenii pesimişti ai ideologiei
politice, înseamnă triumful alienării omului unidimensional, prin excelenţă pasiv, al
raţionalităţii tehnice aflate în slujba logicii consumeriste. În versiune optimistă,
mijloacele de comunicare, având un caracter neutru, vor contribui la îmbunătăţirea
raporturilor sociale. Reflecţia despre televiziune se loveşte şi de ideologia economică,
aceea care, în numele legilor pieţei, reduce totul la profit, la rentabilitate.
Pornind de la aceste constatări, Wolton propune o nouă teorie critică despre
televiziune, care să se refere la cele două dimensiuni de nedisociat ale televiziunii:
dimensiunea tehnică, legată de producerea şi difuzarea imaginilor, şi dimensiunea
socială, legată de statutul de mijloc de comunicare în masă şi de rolul de liant
social pe care îl joacă televiziunea în societatea de masă. Succesul televiziunii se
datorează aliajului pe care îl realizează între aceste două dimensiuni. O astfel de
teorie se încadrează în tradiţia curentului critico-empiric, care încearcă să surprindă
legătura dintre tehnică şi utilizarea ei socială şi care refuză atât „determinismul
tehnologic“ (perspectivă sintetizată în celebra exprimare a lui Marshall McLuhan
„the medium is the message“), cât şi „neutralitatea tehnologiilor“, perspectivă
potrivit căreia tehnologiile sunt utilizate într-o manieră neutră în contexte sociale şi
politice total diferite.