Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

254
Mass media şi societatea
„Există, în clipa de faţă, în societatea noastră, şase puteri. Cele trei descrise de
Montesquieu (legislativă, executivă, juridică) şi încă trei de primă importanţă: cea
tehnologico-ştiinţifică, cea financiară şi cea mediatică. Cea mai slabă dintre toate a
ajuns să fie puterea executivă. Toate puterile au contraputeri. Cu excepţia uneia
singure: puterea mediatică. Democraţiile sunt în mare pericol în momentul când o
putere nu are contraputerea ei“ (în Jean-Nöel Jeanneney, O istorie a mijloacelor de
comunicare, Cuvânt înainte, p. VII).
Ascensiunea altor puteri ni se pare indiscutabilă. Nu stă în obiectul acestei
lucrări să analizeze puterile societăţii de astăzi şi raporturile dintre ele. Deocamdată,
să notăm că, în paralel cu ascensiunea presei, autorul remarcă statutul său de
excepţie. Dacă nu are contraputere, înseamnă că nu se încadrează în seria în care
este plasată.
O tentativă asemănătoare face şi un alt autor francez, Ignacio Ramonet. Punctul
de plecare este identic: transformările din peisajul puterilor societăţii contemporane.
Tabloul este diferit, dar ilustrează aceeaşi preocupare de a surprinde noua
putere a media, noua poziţie şi noul său statut. Autor modern, care, în cele două
volume traduse în româneşte – Geopolitica haosului şi Tirania comunicării – ne-a
obişnuit cu formule percutante ilustrând un spirit viu, deschis la fenomene şi
tendinţe noi, Ramonet îşi dă seama că „puterea se manifestă mai puţin în acţiune
decât în comunicare“ (Tirania comunicării, p. 43), că forţa presei nu poate fi înţeleasă
fără raportare la informaţie şi valoarea ei.
Pentru a vorbi de a „patra putere“, ar mai trebui ca primele trei să existe şi ca
ierarhia care le organiza în clasificarea lui Montesquieu să rămână, în continuare,
valabilă. „În realitate, prima putere astăzi este exercitată în mod evident de economie.
A doua (a cărei suprapunere parţială cu cea dintâi apare foarte puternic) este
cu siguranţă mediatică – instrument de influenţă, de acţiune şi de decizie incontestabilă
–, în aşa fel încât puterea politică nu mai vine decât în alt treilea rând“ (I.
Ramonet, Geopolitica haosului, p.44).
13.4. Puteri „ de ordini diferite“
Este de mirare că un lucru sesizat de Chateaubriand cu aproape două sute de ani
în urmă nu a fost reţinut de critica ulterioară, în orice caz, nu a fost valorificat cum
se cuvine, triumfând formula „a patra putere“. „Desigur, ziarele nu reprezintă nimic
în comparaţie cu puterea socială, cea a tronului şi a tribunei. Nici nu sunt lucruri
comparabile, sunt de ordini diferite (s. n.). Nimeni nu s-a gândit să considere un
ziar ca pe o putere politică. El este o pagină exprimând o opinie, iar dacă această
opinie ajunge să reunească în jurul ei majoritatea minţilor luminate, ea poate să
devină o mare putere. Puterea adevărului: nu există ceva mai înalt în ordine morală
şi nimic care să se poată opune acestei forţe eterne“ (Journal de débats, 21 iunie
1824, citat în Jean-François Revel, Cunoaşterea inutilă, p.236).