Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Puterea a patra sau puterea dominantă?
13.14. Instituţie paradigmatică a puterii simbolice
Dacă există un domeniu în care putem spune că media exercită direct o influenţă,
are o forţă de sine stătătoare, atunci acela este reprezentat de sfera simbolică.
Aici media deţin o poziţie extrem de importantă, împreună cu şcoala şi biserica.
Am subliniat deja că plasarea presei în rândul puterilor statului este nepotrivită
şi prefigurează un mod de abordare care nu ne îngăduie să înţelegem dimensiunile
impactului, dimensiunile puterii deţinute astăzi de către mijloacele de comunicare
în masă. Domeniile de influenţă ale media sunt numeroase. Dacă însă vom reţine
doar câmpul simbolic, atunci media pot fi încadrate în seria instituţiilor paradigmatice
ale puterii simbolice (instituţia paradigmatică este definită de către John B.
Thompson ca structura care, în domeniul economic, al coerciţiei sau în cel simbolic,
acumulează resurse şi o bază privilegiată pentru exercitarea unei influenţe
predominante în acel domeniu).
Să insistăm puţin asupra semnificaţiei pe care puterea simbolică o are astăzi.
Cum remarcase încă Weber, capacitatea unui stat de a-şi impune autoritatea depinde
de abilitatea sa de a recurge şi de a îmbina două instrumente: puterea coercitivă
şi puterea simbolică. Prima exprimă forţa propriu zisă, posibilitatea de a recurge
la forţă în raporturile interne sau în cele internaţionale. Cea de-a doua – veche şi
ea, dar nouă ca denumire, ca formulare – are rolul de a transmite un cod de conduite,
de a legitima acţiuni, de a cultiva credinţe, de a consolida convingeri. Puterea
simbolică joacă un rol de neînlocuit în legitimarea puterii politice propriu-zise. Nu
numai că puterea politică nu poate neglija preocuparea pentru propria legitimare,
dar astăzi nici o acţiune de mai mare amploare nu este iniţiată fără o strategie
pregătitoare de întemeiere, de justificare, într-un cuvânt, de legitimare.
Spre a înţelege mai uşor importanţa de excepţie a dimensiunii simbolice pentru
toate tipurile de putere şi, în general, pentru toate acţiunile, să recurgem la un
exemplu. Anume puterea culturală (simbolică) pe care o deţin astăzi SUA. Puterea
economică a SUA este recunoscută; puterea de coerciţie de care vorbeşte Thompson
o putem asimila cu puterea militară a aceluiaşi stat, iarăşi de recunoscută
performanţă. Dar ce valoare ar avea aceste puteri fără puterea simbolică a SUA,
fără computerele şi informatica americane, fără filmele, fără muzica de peste
ocean, pentru a ne opri doar la trei iposteze esenţiale ale puterii culturale? Nu este
nici un dubiu că, în absenţa puterii simbolice, puterea economică şi cea coercitivă
nu se diminuează în termeni absoluţi. Dar nici nu mai au aceeaşi valoare socială,
pentru că nu mai sunt asociate cu forme care proiectează asupra acestor puteri o
altă lumină, care le pune în valoare, favorizând o percepţie socială pozitivă. În
cazul concret la care am făcut referire, puterea simbolică generează prestigiu,
creează legitimitate, favorizează acceptarea.
Este semnificativ că în teoria politică de astăzi se consideră, după părerea
noastră întemeiat, că o superputere trebuie să deţină trei tipuri de puteri: putere economică,
putere militară şi putere culturală (simbolică). Nu poţi deveni superputere
267