Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Oamenii se tem de izolare mai mult decât de eroare
atât pentru împărţirea opiniilor în majoritare şi minoritare, cât şi pentru conservarea,
în timp, a unei astfel de diviziuni. O minoritate încrezătoare în viitoarea
sa dominare şi dispusă să se exprime public îşi va impune punctul de vedere, dacă
se confruntă cu o majoritate care se îndoieşte de capacitatea de a conserva, pe
viitor, proeminenţa punctului său de vedere, motiv pentru care este şi mai puţin
dispusă să-l exprime public.
12.7. Noua teorie este confirmată în alegeri
Premisele teoriei nu au fost studiate numai în condiţii experimentale. Alegerile
din 1972 prezentau condiţii ideale pentru a testa dacă există diferenţe de acest gen
între votanţi şi dacă ele se traduc în ralierea la opinia aparent majoritară şi într-un
comportament de vot corespunzător (votul efectiv). În acea perioadă, exista un
entuziasm aproape general faţă de de cancelarul Willy Brandt, care câştigase Premiul
Nobel pentru pace; cu toate acestea, existau mari diferenţe de opinie în ceea
ce priveşte politica de deschidere faţă de RDG, simbolizată de cancelarul german.
Testul prezentat mai sus a avut următoarele întrebări: „Imaginaţi-vă că trebuie
să faceţi o călătorie de 5 ore cu trenul în compania unei persoane care este extrem
de favorabilă, respectiv, extrem de nefavorabilă cancelarului Willy Brandt. V-ar
plăcea să purtaţi o conversaţie cu această persoană sau nu credeţi că merită efortul?“
50% din susţinătorii lui Willy Brandt (care erau de două ori mai numeroşi
decât cei care i se opuneau) au răspuns că ar purta această conversaţie, numai 35%
dintre cei care i se opuneau ar fi fost dispuşi să facă acest lucru. „Nu cred că merită
osteneala“ a fost răspunsul printre 42% dintre susţinătorii săi şi printre 56% dintre
oponenţi. Deci, nu numai că susţinătorii lui Brandt erau mai numeroşi în cifre
absolute, ci erau şi mai dispuşi să vorbească despre convingerile lor politice (De
menţionat că, prin „a vorbi“, autoarea înţelege şi a purta o insignă, a purta un afiş
electoral pe maşină, a citi în public un ziar care are o orientare politică evidentă, a
împrăştia fluturaşi, postere, a le distruge pe cele ale partidului rival, a sparge
cauciucurile unei maşini pe care este lipit un afiş al partidului rival).
O altă întrebare care să testeze adaptarea comportamentului la climatul opiniei a
fost: „Ce credeţi, care dintre partide este susţinut de un număr mai mare de afişe,
fluturaşi, insigne?“. 52% dintre cei intervievaţi au răspuns că există mai multe însemne
electorale ale social-democraţilor, numai 9% au răspuns că acesta este cazul
creştin-democraţilor. La întrebarea „Care dintre suporterii fiecărui partid sunt mai
entuziaşti şi mai dedicaţi cauzei lor?, 44% dintre intervievaţi au răspuns că suporterii
social-democraţi, 8% au spus suporterii creştin-democraţi.
Variabila care trebuia diferenţiată era dacă aceste semnale nu aveau de a face cu
conservatorismul votanţilor creştin-democraţi, şi nu cu un fenomen de spirală a tăcerii.
Cercetarea a arătat că, indiferent de problematica abordată, unii oameni sunt
mai dispuşi să vorbească în public despre aceasta. Mai mult, există diferenţieri în
241