Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Persuasiunea – examenul cel mai dificil al comunicării
practice deosebite, cercetătorii au pornit de la ipoteza, inspirată de simţul comun, că
impactul filmelor, efectul activităţilor de convingere se diminuează o dată cu trecerea
timpului. Experimentele, însă, au dezvăluit un fapt mai puţin aşteptat. În unele
cazuri, timpul lucrează în direcţia amplificării efectului iniţial, numai că impactul nu
devine vizibil, nu este conştientizat de către cel supus influenţei decât după o perioadă
de timp. Este ceea ce autorii numesc sleeper effect. Dar, subliniază Hovland
(Experiments on Mass Communication), nu timpul în sine este variabila care trebuie
studiată, ci „evenimentele care au loc în perioada de timp respectivă“ (p. 182).
Filmul ales pentru a examina în profunzime acest efect a fost, din nou, The
Battle of Britain. Cercetătorii au constituit un grup experimental şi unul de control
(primul a vizionat filmul, cel de-al doilea nu). La cinci zile după vizionare, au fost
aplicate chestionare ambelor grupuri, pentru a evalua efectul pe termen scurt. Efectul
pe termen lung a fost evaluat prin aplicarea chestionarelor după nouă săptămâni.
Atunci când a fost măsurat efectul filmului în ceea ce priveşte acumularea de
informaţii, s-a observat că, după nouă săptămâni, subiecţii îşi aduceau aminte mai
puţine fapte, detalii, informaţii decât la cinci zile după vizionarea filmului. Firesc, în
timp, oamenii uită informaţiile pe care le-au acumulat la un moment dat, lucru
valabil şi în cazul acestui experiment pentru toate cele 10 întrebări care alcătuiau
chestionarul. Nu la fel au stat lucrurile atunci când efectul cercetat a fost schimbarea
opiniei în direcţia dorită de comunicator. Chestionarul conţinea 15 puncte, 15 afirmaţii
care fixau opiniile ce se doreau transmise prin The Battle of Britain. Pentru 7
dintre aceste afirmaţii, uitarea opiniei a urmat acelaşi traseu ca şi uitarea informaţiilor:
numărul soldaţilor care au împărtăşit respectivele opinii la cinci zile după
vizionarea filmului a fost mai mare decât numărul soldaţilor care mai aveau acele
opinii după nouă săptămâni. Interesant este că pentru restul de 8 dintre cele 15
afirmaţii ale chestionarului raportul a fost exact invers: numărul celor care au ajuns
să împărtăşească opiniile sugerate de film a crescut. Iată câteva afirmaţii care nu au
reuşit să marcheze un efect durabil: „încercarea naziştilor de a invada Marea Britanie
a eşuat din cauza rezistenţei britanicilor“, „refuzul Angliei de a se preda a făcut
ca oraşele americane să nu fie bombardate“. Afirmaţii cum ar fi: „Este mai bine
doar să ne apărăm în faţa unei invazii decât să luptăm peste Ocean“, „dacă Marea
Britanie ar fi fost cucerită, următorul stat atacat ar fi fost Statele Unite“, „nu
britanicii sunt de vină pentru intrarea în război a Statelor Unite“ au ajuns, în timp,
să fie împărtăşite de mai mulţi soldaţi, schimbarea de opinie dovedindu-se, în cazul
lor, durabilă. Este ceea ce Hovland a numit sleeper effect, formulă care avea să se
impună în literatura de profil. Avem de-a face, arată Hovland, fie cu efecte întârziate,
fie cu amplificarea şi persistenţa unui efect iniţial (p. 189).
Interesante sunt şi corelaţiile între efectul de tip „hipnoză“ şi alte variabile. De
exemplu, cercetătorii au observat că efectul se obţine în cazul persoanelor deja predispuse
(prin nivelul de instruire şi apartenenţa socială) la acceptarea respectivei opinii.
Amplificarea în timp a aderenţei la opinie se corelează cu o acceptare prealabilă,
cu o raportare deja favorabilă, chiar dacă nu pe deplin conştientizată, la aceasta.
133