Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Comunicarea de masă, opinie publică şi propagandă
de disoluţie din partea activităţii de propagandă. Astfel, cum remarca şi Francis
Balle, „omul modern se vede predat, fără apărare, manipulării“ (Fr. Balle, „Comunicarea“,
în R. Boudon, Tratat de sociologie, p. 622).
Am putea chiar spune că Jacques Ellul procedează la o răsturnare a unor raporturi
pe care conştiinţa comună le consideră de la sine înţelese. Propaganda nu
mai este acţiunea unor grupuri urmărind scopuri precise, ci un „produs sociologic“.
Ceea ce era văzut ca un „scut“ împotriva acţiunii de propagandă – anume pregătirea
intelectuală – este interpretat de Ellul ca un factor favorizant. Intelectualii,
spune autorul francez, au o curiozitate mare şi, mai ales, cred că deţin răspunsuri la
toate întrebările. Ceea ce îi recomandă ca un mediu prielnic pentru propagandă. La
fel, s-a considerat că prosperitatea îndepărtează omul de influenţa propagandei. Nu,
răspunde Ellul, bogăţia este de două ori „aliata propagandei“. În primul rând,
pentru că oamenii care aparţin acestor cercuri nu se află sub presiunea nevoilor
materiale şi devin, astfel, „disponibili“. Apoi, pentru că dezvoltarea economică este
însoţită de o dezvoltare şi o expansiune a mijloacelor de comunicare. În abordarea
clasică, demersul de influenţare avea drept obiectiv „modificarea opiniei“; fără a
dispărea, acest obiectiv este unul subsumat acţiunii, influenţării comportamentale.
Majoritatea interpretărilor inspirate de acei ani considerau că momentele de vârf
ale propagandei se situează în perioadele de criză, ceea ce conducea la concluzia
logică potrivit căreia atingerea unei stări de echilibru şi normalitate conduce implicit
la un declin al activităţilor de influenţare. Pentru Ellul, stările de normalitate
sunt tipice pentru lansarea de modele: „bunul american“, „bunul francez“ etc. Ceea
ce conduce la „o culme a activităţii de propagandă“.
5.9. Un demers bazat pe reguli precise
Propaganda modernă este definită ca o tehnică modernă ce se bazează pe una
sau mai multe ramuri ale ştiinţei. „A trecut vremea când propaganda era o problemă
de inspiraţie individuală, de subtilitate personală sau de înşelăciuni nesofisticate.
Acum ştiinţa formează miezul propagandei“ (p. 4). În viziunea lui Ellul,
principala regulă constă în faptul că un asemenea demers trebuie săe se bazeze pe
analizele ştiinţifice ale psihologiei şi sociologiei. Promotorul acţiunii de propagandă
îşi definitivează tehnicile pornind de la ceea ce cunoaşte despre om – dorinţele,
nevoile, mecanismele sale psihice –, despre grupuri – regulile formării şi dezagregării
lor, modul de transmitere a influenţelor etc. Fără această cercetare riguroasă,
ne-am afla pe terenul propagandei din Antichitate.
Caracteristici externe
Jacques Ellul vorbeşte de două tipuri de caracteristici ale actului de propagandă:
unele externe, care ar trebui să ghideze întreaga activitate cu acest profil, şi unele
107