Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Media cultivă opinii aşa cum un agricultor cultivă pământul
Concluzia analizei de conţinut, la efectuarea căreia a participat şi George
Gerbner de la Annenberg School of Communication, a fost că violenţa este o caracteristică/temă
predominantă a programelor TV; 80% din programele prezentate
în 1967 şi 1968 conţin unul sau mai multe incidente violente, astfel încât unui telespectator
care ar fi vrut să evite astfel de programe i-ar fi venit foarte greu. Violenţa
este portretizată drept o modalitate eficientă de rezolvare a conflictelor, spre deosebire
de metode alternative precum dezbaterea, negocierea, compromisul.
Cea de-a doua parte a cercetării a comparat lumea prezentată de TV cu lumea
„reală“. Rezultatele obţinute au arătat că există o relaţie puternică între normele cu
privire la violenţă şi măsura în care o astfel de experienţă este cunoscută în mod
direct (efectul de activare a predispoziţiilor latente). Persoanele care trecuseră prin
situaţii violente tindeau să fie de acord, să aprobe un astfel de comportament.
Concluzia cercetării a fost că există o suprapunere destul de fidelă între preferinţele
pentru un conţinut violent şi cunoaşterea pe viu a unor situaţii violente. Pe termen
lung, se relevă în acest studiu, expunerea la violenţa TV poate să ducă nu numai la
activarea predispoziţiilor, formate de întâlnirea cu astfel de situaţii în viaţa reală, ci
ar putea să afecteze şi comportamentul normal; deci violenţa TV poate atât să
activeze, cât şi să creeze un comportament violent.
Cei care urmăresc portretizările situaţiilor violente învaţă cum să se implice în
acţiuni violente şi sunt dispuşi să pună în aplicare ce au învăţat din mass media,
dacă se aşteaptă să fie recompensaţi pentru aceasta sau dacă se confruntă cu o
situaţie similară aceleia pe care au văzut-o la televizor. În acest fel, studiul anticipează
unele dintre tendinţele ulterioare în comunicarea de masă, care scot în
evidenţă capacitatea portretizărilor media de a socializa indivizii în conformitate cu
normele, atitudinile şi valorile pe care le conţin aceste portretizări (efect pe termen
lung). Autorii cercetării precizează că probabilitatea unei astfel de socializări este
invers proporţională cu vârsta şi cu numărul de surse alternative la care individul
are acces (surse mass media sau altele). Un alt efect pe termen lung este că violenţa
media, ca urmare a ponderii impresionante pe care o deţine în programele de televiziune,
creează sau consolidează credinţa că lumea în care trăim este una total
violentă, ceea ce duce la acceptarea violenţei ca o stare cvasinormală.
Un alt motiv pentru care cercetarea a devenit clasică este acela că atrage atenţia
asupra faptului că efectul de activare a predispoziţiilor latente (descoperit de către
Lazarsfeld şi colaboratorii săi în urma studierii campaniei electorale din 1940 din
SUA) nu echivalează cu lipsa efectelor, dimpotrivă, este un efect semnificativ, iar
media ar fi influente chiar dacă ar induce numai acest efect. Mai mult, prezenţa
efectului de activare nu exclude legăturile de natură cauzală, în sensul că media
activează predispoziţii latente, dar pot să şi creeze atitudini, valori, să inspire
comportamente. Efectele se diferenţiază în funcţie de membrii audienţei: ei pot să
interpreteze diferit modul în care o anumită situaţie este prezentată în mass media,
se concentrează pe unele aspecte ale acestei portretizări şi le ignoră pe altele.
La scurt timp după lansarea acestui raport, Congresul american aprobă finanţarea
unui alt proiect de cercetare care să studieze relaţia dintre televiziune şi violenţă
215