Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Argument 13
cuvinte, mesajul nu se află în text, în adresarea publică propriu zisă, ci este rezultatul
unei interacţiuni, al unei negocieri între emiţător şi receptor. Un mesaj, oricât
de bine construit, trebuie, pentru a avea ecou real, să răspundă unor preocupări şi,
mai ales, să ofere dezlegări la probleme care frământă oameni şi grupuri. Iată cum
o regulă a comunicării face trimitere la şi developează o cerinţă fundamentală a
conducerii. Iată cum comunicarea se îngemănează şi devine parte organică a conducerii
moderne.
Dominique Wolton remarca faptul că, astăzi, comunicarea are ceva în comun cu
politica: ambele induc părerea, seducătoare prin comoditate, că fiecare se pricepe
în aceste domenii, că poate emite judecăţi, opinii. Fără îndoială, există o
„competenţă mediatică“ a publicului, formată în ani de experienţă, de urmărire a
mijloacelor de comunicare în masă. Comunicarea tinde, totuşi, să devină o profesie,
şi una dintre cele mai dificile, pentru că ea, ca proces, există la interferenţa
dintre domenii de sine stătătoare: sociologie, psihologie, lingvistică etc. Ca domeniu
de cercetare, ea trăieşte din asimilarea şi reunirea cuceririlor făcute în aceste
domenii de sine stătătoare. În acelaşi timp, ea trebuie să unifice şi să regândească
totul din perspectiva unui anumit context social şi psihologic. Ca şi în politică, în
comunicare nu există regulă valabilă oriunde şi oricum. Regula împrumută ceva de
la context şi se aplică întotdeauna într-un context. Această realitate poate induce în
eroare: că nu ar exista regulă, că totul s-ar reduce la adaptare. Regula există, numai
că adaptarea ei înseamnă regândirea regulii prin datele unui context. Ceea ce
înseamnă şi stăpânirea regulii, şi capacitatea de a regândi fiecare context. Faptul că
aceste demersuri extrem de importante pot fi mimate întreţine iluzia că în domeniul
politicii şi al comunicării se pricepe oricine. Numai că o asemenea iluzie devine
extrem de costisitoare…