Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

16
Mass media şi societatea
şi el, că multe asemenea demersuri nu sunt animate atât de preocuparea de clarificare
conceptuală, cât mai ales de dorinţa de a câştiga sprijinul opiniei publice. Un
autor de indiscutabil prestigiu, precum Harwood L. Childs, găseşte că termenul de
„opinie publică“ nu poate fi discutat în general, ci, asemenea noţiunii de „vreme“,
poate să fie înţeles numai dacă este raportat la un context precis, în legătură cu
probleme şi obiective precise. De pildă, meteorologii nu cercetează „vremea“ în
general, ci „condiţiile atmosferice într-un anumit loc şi într-un anumit timp“. Astfel
definit, termenul „vreme“ devine „semnificativ şi poate fi studiat“. La fel ar trebui
procedat, spune autorul american, şi cu noţiunea de „opinie publică“, deoarece ea
nu poate fi definită decât în legătură cu un public specific şi cu anumite probleme
care îl preocupă. În felul acesta, am putea vorbi despre starea opiniei publice,
despre cauzele care o fac să fie într-un fel sau altul, despre schimbările previzibile
ce pot avea loc (Harwood L. Childs, An Introduction to Public Opinion, p. 42).
1.2. Un concept cu malformaţie congenitală
Potrivit lui Vincent Price, conceptul modern de opinie publică este, în cea mai
mare parte, un produs al Iluminismului şi se asociază cu momentul în care distincţia
dintre stat şi societate, dintre persoane oficiale specializate şi publicul larg devine
parte integrantă a concepţiilor democratice şi liberale din secolul al XVIII-lea. În
această perioadă, termenii mai vechi de „opinie“ şi de „public“ se reunesc într-unul
cu totul nou, cu înţelesul de judecăţi colective în afara sferei guvernării, dar care
au impact asupra procesului de luare a deciziei.
Faptul că ambii termeni componenţi – „opinie“ şi „public“ – aveau deja înţelesuri
multiple a făcut ca noul concept să fie greu de definit. „Opinia“ avea în vedere
atât aspecte raţionale, de natură cognitivă (o formă de cunoaştere, chiar dacă inferioară),
cât şi procese nonraţionale şi de natură socială (opinia ca expresie a tradiţiei,
a cutumei exercită un gen de presiune asupra membrilor comunităţii respective).
„Public“ fie avea un înţeles etimologic (derivat din latinescul populus), fie se asocia
cu lucrurile la care accesul este comun; în alte cazuri, termenul se referea la probleme
de interes comun, la probleme oficiale, la probleme legate de stat. De exemplu,
înainte de 1830, conform dicţionarelor franţuzeşti, antonimul cuvântului „public“
nu era „privat“, ci „particular“, „individual“ (publique/particulier).
Există istorici care consideră că termenul are origine englezească, dar, în general,
Jean-Jacques Rousseau este creditat că ar fi folosit pentru prima oară termenul
l’opinion publique, în anul 1744. Oricum, deja în jurul anului 1780 termenul va fi
folosit din ce în ce mai frecvent de scriitorii francezi, pentru a se referi mai degrabă
la un fenomen politic decât la unul social, de multe ori în conjuncţie cu „binele
public“, „spiritul public“, „conştiinţa publică“ (în M. Ozuf, V. Price, Public Opinion,
p. 8).
Mai târziu, ceea ce s-a numit „modelul clasic“ al opiniei publice, deci modelul
preconizat de Iluminism, a fost criticat mai ales pentru faptul că opinia publică este