Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Nimic nu e mai real decât opinia publică 25
democraţiei. Nu este vorba despre o lipsă de interes din partea cetăţenilor, pentru
că, atunci când simt că interesele le sunt în joc, ei se implică în mod natural în
problemele politice. Ceea ce le trebuie cetăţenilor este un sistem politic competitiv,
cu lideri puternici, care să prezinte alternative şi să fie deschis dezbaterii. În această
perspectivă, vina pentru lipsa de funcţionalitate a guvernământului nu mai aparţine
publicului, ci mai degrabă celor care se află în posesia resurselor, presei sau reprezentanţilor
puterii.
c) Tirania majorităţii
Un alt pericol care pândeşte opinia publică este că, sub presiunea majorităţii, ea
tinde să devină mediocră, pornind de la tendinţa de a ajunge la cel mai mic numitor
comun. Atunci când se confruntă cu opinia majoritară, punctele de vedere minoritare,
chiar dacă au valabilitate, nu mai sunt susţinute cu atâta entuziasm. Tocqueville
avertizase că, într-o societate în care primează egalitatea, indivizii aflaţi în minoritate
rămân singuri şi fără nici o protecţie în faţa majorităţii dominante. Problema
alinierii la opinia majoritară a stat la baza articulării teoriei spiralei tăcerii (de care
ne vom ocupa mai târziu).
James Bryce avertizase şi el că, în timp, puterea majorităţii devine problematică:
„Cu cât contează mai mult opinia publică, cu atât mai intransigentă este autoritatea
majorităţii, cu atât mai improbabilă ascensiunea unor minorităţi energice şi cu atât
mai mare preocuparea politicienilor nu de a forma opinia, ci de a i se supune imediat“
(în V. Price, op. cit., p. 20). Soluţia pentru a rezolva problema vulnerabilităţii
minorităţii în faţa majorităţii constă, potrivit lui J. Bryce, în socializarea şi dezvoltarea
unei educaţii autentice. O democraţie trebuie să cultive sentimentul individualităţii.
d) Vulnerabilitatea la persuasiune
Opinia publică este susceptibilă de a ceda persuasiunii, mai ales tehnicilor care
se bazează pe o reacţie emoţională, iraţională. Îngrijorarea faţă de vulnerabilitatea
opiniei publice în această privinţă a fost sporită şi de ascensiunea regimurilor
fasciste în perioada interbelică. Ca urmare a conştientizării acestei slăbiciuni, interesul
pentru opinia publică a mers mână în mână cu interesul pentru persuasiunea
prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă. Până în anii ’50, lucrări
fundamentale despre opinia publică aveau în titlu şi cuvântul „propagandă“.
e) Dominarea de către elite
Contrar temerii că publicul se află în posesia unei puteri prea mari, cu care nu
ştie ce să facă, există şi perspectiva că puterea pe care o deţine este de fapt prea
mică. Problema principală din această perspectivă este pasivitatea din ce în ce mai
accentuată din partea publicului, „domesticirea credinţei populare“, care are ca
rezultat dominarea de către guvernanţi şi de către elite.
Benjamin Ginsberg (în V. Price, op. cit., p. 21) menţionează anumite forme de
dominare de către elite. O dată cu apariţia democraţiei electorale, relaţia tradiţională,
în care guvernanţii şi cetăţenii se aflau pe poziţii adverse, a fost înlocuită
treptat de o relaţie de dependenţă. Cetăţenii devin dependenţi de serviciile oferite
de stat, ceea ce îi determină să-i sprijine acţiunile: „atunci când cetăţenii văd în stat