Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Noile media 59
(Dominique Wolton este reprezentativ pentru o astfel de perspectivă). Capacitatea
de rezistenţă a instituţiilor media, în forma lor „tradiţională“, este dovedită de
succesul cu care „vechile“ industrii media reuşesc să absoarbă „noile“ media, să le
incorporeze într-o strategie multimedia cu acoperire globală. Mass media încă sunt
într-o perioadă de înflorire, în timp ce multe dintre noile tehnologii, aplaudate ca
prezentând oportunităţi nemaiîntâlnite în ceea ce priveşte accesul, capacitatea de
stocare, transparenţa, libertatea de expresie, motalităţile de participare etc. rămân,
adesea, într-o postură marginală.
O astfel de rezistenţă – instituţională, socială, culturală – nu înseamnă o negare
a faptului că recentele tehnologii de informaţie şi comunicare prezintă elemente de
noutate indiscutabile, intrinseci. Şi, după cum sublinia Denis McQuail (Reader in
Mass Communication Theory, p. 112), „chiar şi aceste trăsături intrinseci – care le
diferenţiază în raport cu tot ceea ce a existat până acum în plan mediatic – nu
anulează una dintre învăţăturile care pot fi extrase din istoria formelor şi tehnologiilor
de comunicare: foarte rar noile tehnologii înlocuiesc formele existente sau
distrug instituţiile deja consolidate; în schimb, ele au drept efect adaptarea comportamentelor
şi a sistemelor sociale, în direcţia unei complexităţi [s. n.] din ce în
ce mai mari“. Este şi ceea ce caracterizează comunicarea socială în contextul
societăţii informaţionale, sau al societăţii de tip reţea (network society).
3.1. Cât de noi sunt noile media?
„Dintre realizările remarcabile ale geniului uman, nimic nu poate depăşi în importanţă
triumful asupra spaţiului şi timpului, materializat în capacitatea oamenilor
de a comunica aflaţi la mare distanţă unii de alţii.“ Chiar dacă pasajul citat ar părea
că se referă exact la Internet şi, prin extensie, la noile media, aprecierea a fost formulată
în 1872, de către un autor american, Horace Greely, fascinat de posibilităţile
noii invenţii care era telegraful („The Great Industries of the United States: Being an
Historical Summary of the Origin, Growth, and Perfection of the Chief Industrial
Arts of this Country“, în J. Bryant, S. Thompson, Fundamentals of Media Effects).
Aşadar, dacă dărâmarea barierelor de timp şi de spaţiu nu individualizează noile
media, ce este, totuşi, nou în legătură cu noile media, ce le diferenţiază în raport cu
media tradiţionale, fie din punct de vedere tehnologic, fie din punct de vedere
social? Care sunt trăsăturile lor distinctive, în afara faptului că sursele de documentare
referitoare la acestea sunt, în egală măsură, cărţile şi revistele de specialitate,
bazele de date, presa şi literatura science fiction?
Noile media se referă la rezultatul convergenţei dintre sistemul mediatic tradiţional
(televiziune, radio, presă scrisă), telecomunicaţii, tehnologia digitală şi sistemele
informatice şi computerizate. Această convergenţă între media contemporane,
telecomunicaţii, electronică şi computer – care datează aproximativ din anii ’70 –
justifică prezenţa determinantului „noi“, nu doar în sensul de ultimele despre care