Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Puterea a patra sau puterea dominantă?
13.8. Puterea de a organiza informaţia publică
şi de a orienta percepţia socială
Forţa media se cere pusă înainte de toate în legătură cu faptul că furnizează societăţii
informaţiile, luminează mai puternic anumite fenomene, evenimente, în
dauna altora, organizează percepţia socială a actualităţii. Nu putem sublinia îndeajuns
importanţa acestei activităţi şi marea putere pe care o conferă. Nu avem în
vedere posibilităţile de manipulare pe care le deschide un asemenea rol. Ci doar
semnificaţia activităţii ca atare. Mijloacele de comunicare în masă fac legătura cu
o realitate la care nu avem acces. Ele creează o imagine standard a unei realităţi şi
o ilustrează în milioane de exemplare. Ele induc reprezentările cu care noi operăm,
reprezentări ale unei realităţi pe care nu o cunoaştem direct. Ele creează un mediu
de ficţiuni („ficţiuni“ în acest context are înţelesul de imagine reflectată) care se
interpune între noi şi realitatea propriu-zisă. Privim şi interpretăm segmente ale
realităţii prin „ochelarii“ pe care îi pun la dispoziţie aceste reprezentări oarecum
legitimate prin simpla publicare sau difuzare. Puterea media poate fi măsurată în
acest plan al discuţiei prin diferenţa dintre „tabloul adevărat“ al lumii, al unei realităţi
anume şi „tabloul oferit de media“.
De-a dreptul dramatic este că nimeni, nici grupurile (despre indivizi nu mai
vorbim), nici societatea nu au instrumente să răstoarne o imagine pe care media o
impun. Societatea, instituţiile sale pot să nu accepte o interpretare, dar percepţia
socială propriu-zisă este preponderent dominată de ceea ce publică şi difuzează
media. Este foarte greu şi din ce în ce mai improbabil de răsturnat o viziune acreditată,
şi pentru că informaţia nu se asociază univoc cu adevărul. Ca atare, discuţia
despre veridicitatea unei reprezentări nu mai poate fi purtată în termeni raţionali şi
logici; materia primă pe baza căreia iau naştere percepţiile publice este ea însăşi
„prelucrare a unei realităţi“. Concomitent, informaţia de presă trebuie să corespundă
şi altor criterii, a căror pondere creşte. Rapiditatea livrării informaţiei este un
asemenea criteriu de care nimeni nu poate face abstracţie (competiţia pentru a
publica primul o informaţie situează parametrul rapidităţii adesea în topul criteriilor
de apreciere). Îşi face loc un cult al „instantaneităţii“, cum îl numeşte I. Ramonet
(Geopolitica haosului, p. 82), o preocupare supraîngroşată pentru informaţii-şoc,
informaţii care să atragă atenţia cu orice preţ. Nu spunem că valorile şi criteriile
veridicităţii sunt neglijate; ele nu mai au însă valoare precumpănitoare.
Consecinţa majoră a acestei tendinţe este faptul că „mediul de percepţii“, situat
între noi şi realitatea propriu-zisă, are o „valoare de adevăr“ din ce în ce mai
redusă. În plus, cum accesul direct la evenimentul, procesul relatat este, prin forţa
lucrurilor, redus, posibilităţile de formare a unei opinii proprii sunt din ce în ce mai
mici, practic nule. Persoanei nu-i rămâne decât să compare sursele de informare
publică între ele; de cele mai multe ori, alegere înseamnă alegerea între versiunile
existente. Cel mult se pot face mici corecţii în urma unor confruntări ale elementelor
diferite din versiunile publice în legătură cu respectivul eveniment. Dacă
259