Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Nimic nu e mai real decât opinia publică 37
Guvernul Marii Britanii a procedat exact invers într-o situaţie relativ similară.
La începutul deceniului 8 al secolului al XX-lea, opinia publică din această ţară era
profund divizată în ceea ce priveşte intrarea în Piaţa Comună. La întrebarea „Sunteţi
pentru sau împotriva intrării Marii Britanii în Piaţa Comună?“, răspunsurile au
fost următoarele:
Mijlocul lui 0-11 octombrie Începutul lui 10-14
septembrie 1971 1971 noiembrie 1971 noiembrie
Răspunsuri % % % %
Pentru 31 32 38 44
Contra 52 51 45 41
Nu se pronunţă 17 17 17 15
Cu toate acestea, guvernul conservator, condus de Heath, a decis intrarea ţării în
Piaţa Comună, iar Camera Comunelor a ratificat această opţiune la 28 octombrie
1971.
Când opinia publică este divizată, „tratamentul“ adevărat este hotărârea, bine motivată,
dar promptă. Întârzierea, amânarea lucrează în sensul adâncirii şi cronicizării
fenomenului de divizare şi sfâşiere. Decizia în acest caz este un fapt, exprimă o atitudine;
când este bine motivată, ea poate fi, cel puţin pentru o vreme, acceptată.
Pentru că opinia publică se înclină în faţa faptelor.
Mai nuanţaţi şi, oricum, mai prudenţi trebuie să fim atunci când decizia politică
încearcă să se ascundă, să invoce starea opiniei publice în sprijinul unei măsuri sau
alteia. Mai ales când avem de-a face cu acţiuni şi orientări ezitante, care în mod
evident nu au respiraţie istorică şi nici consistenţă politică. Iată, de pildă, în decizia
guvernului francez condus de Daladier de a aproba hotărârile Conferinţei de la
München din septembrie 1938 (care consacra dezmembrarea Cehoslovaciei şi cedarea
regiunii sudete către Germania), cel puţin oficial s-a spus că rolul hotărâtor l-a
avut opinia publică. În epocă s-a afirmat că opinia publică a fost „müncheneză“,
forţând cumva mâna politicienilor. Iată cum reconstituie acest episod Jean-Nöel
Jeanneney: „plecând spre München, Daladier citeşte presa în avion, iar aceasta îi
spune: «Cedaţi, domnule Preşedinte!» Ceea ce i-a influenţat cu siguranţă atitudinea,
alături de Chamberlain, în faţa lui Hitler“ (Jean-Nöel Jeanneney, O istorie a
mijloacelor de comunicare, p. 8).
Un prim argument a fost acela că ziarele – cu excepţia a două publicaţii, L’Humanité
şi L’Epoque – ilustrau fpatul că opinia publică ar refuza o politică de
rezistenţă în faţa lui Hitler. Am menţionat acest argument mai ales pentru a atrage
atenţia cât de riscant este să asimilăm poziţia ziarelor cu cea a opiniei publice.
Ghinionul acestei interpretări este că tocmai în acel an a fost înfiinţat Institutul
Francez al Opiniei Publice. Primul număr din revista sa – Sondages – a apărut la 1
mai 1939 şi oferea o imagine reprezentativă privitoare la momentul München. 57%
dintre francezi aprobă acordurile, 37% le condamnă şi doar 6% nu au nici o părere.