Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Mass media nu ne învaţă cum să gândim, ci la ce să ne gândim
Deci mass media nu reprezintă transmiţători pasivi de informaţie despre evenimentele
politice, ci iau parte activă la construirea înţelesului vieţii politice şi sociale,
reprezintă agenţi activi care selectează, interpretează, scot în evidenţă şi,
uneori, chiar distorsionează fluxul de informaţie. Presa adaugă propria interpretare/perspectivă
asupra evenimentelor politice înainte de a le relata. Media formează
credinţele politice ale publicului, dar au şi capacitatea de a-i influenţa pe cei
care iau decizia, de a stabili, inclusiv pentru aceştia, ordinea de priorităţi. Media
stabilesc nu numai agenda cetăţeanului, ci şi, deopotrivă, pe cea a omului politic, a
factorului de decizie. Aspect la fel de important ca primul. Aici nu este vorba doar
despre faptul că, stabilind prima agendă, media fixează inclusiv agenda omului
politic. Esenţial este că media induc o anumită percepţie a factorului politic despre
agenda cetăţeanului. Ambele agende au ceva deformat în ele, iar sursa acestei
deformări este media. Iată o problemă care ne poate ajuta să percepem mai bine şi
mai nuanţat puterea mijloacelor de informare contemporane. Este un fenomen care
prezintă similitudini cu relaţia dintre opinia publică şi opinia publică percepută sau
prezentată ca atare de către mass media.
Cele două agende, a omului politic şi a cetăţeanului, se corelează în cele din
urmă fie ca urmare a faptului că ambele sunt induse de media, fie ca urmare a faptului
că omul politic va ţine seama de agenda cetăţeanului. Acest tip de corelaţie a
putut fi întâlnit în cazul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, în care s-au
confruntat Bill Clinton şi Bob Dole. Întrebaţi care este, potrivit propriei evaluări,
tema de care au fost preocupaţi cel mai mult candidaţii, 78% dintre americani au
apreciat că programul lui Clinton a acordat cea mai mare importanţă educaţiei, în
timp ce numai 16% au apreciat că Bob Dole ar fi manifestat interes în zona aceasta
(Newsweek Special US Election Issue, 18 noiembrie 1996; procentele obţinute de
Ross Perot nu sunt incluse). Principalul slogan folosit de către Bill Clinton în campania
din 1996, puntea către secolul 21 (engl. „the bridge to the 21st century“), se
încadra în această temă, fiind însoţit de alte sloganuri şi propuneri pe aceeaşi temă:
„să facem pasul către viitor“ (engl. „moving into the future“), „educaţia să fie
prioritatea numărul 1“ („let’s make education our highest priority“). Educaţia a fost
etichetată drept cea mai importantă temă a campaniei din 1996 şi de către presă (N.
Gibbs, M. Duffy, „Election 96. Two Men and Two Visions“, Time, 4 noiembrie
1996). Exploatarea acestei teme de către Clinton s-a dovedit o strategie utilă, după
cum o arată percepţia cetăţenilor surprinsă de sondajul de opinie menţionat.
Explicaţia constă în faptul că, în acea perioadă, Statele Unite treceau printr-o
perioadă de stabilitate şi prosperitate economică, astfel încât electoratul manifesta
deschidere faţă de alte preocupări, care, în contextul dat, apăreau mai pregnante.
Una dintre principalele probleme care au rămas neacoperite în urma studiului
Charolotte este legătura dintre agenda-setting, atitudine şi comportament (comportamentul
de vot în special). Alte critici au avut în vedere caracterul exclusiv politic
al aspectelor analizate, faptul că ar trebui studiată influenţa din partea celor care
lucrează în mass media (caracteristici profesionale şi personale, roluri profesionale,
simpatii sau antipatii personale), influenţa rutinelor specifice profesiei (constrân-
207