Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

58
Mass media şi societatea
mijloc de producţie în noul tip de societate. Noua economie este o economie
„informaţională“ deoarece competiţia dintre principalii actori implicaţi (companii,
regiuni, state) depinde de capacitatatea acestora de a genera şi a de procesa informaţia
electronică. Într-un studiu din 1989, sociologul american va reveni asupra
tezei iniţiale, subliniind, încă o dată, rolul informaţiei şi al cunoaşterii în dezvoltarea
şi înnoirea societăţii: „Aspectul esenţial referitor la societatea postindustrială
constă în faptul că aici cunoaşterea şi informaţia devin resursele strategice şi de
înnoire ale societăţii, aşa cum capitalul şi munca au constituit resursele strategice
ale societăţii industriale. Caracteristica principală a fiecărei societăţi rezidă, de
aceea, în potenţialul cercetării fundamentale şi în resursele ei ştiinţifice şi tehnologice
– în universităţile, în laboratoarele sale de cercetare, precum şi în capacitatea
sa de dezvoltare ştiinţifică şi tehnologică. În această privinţă, noua tehnologie
informaţională devine baza unei tehnologii intelectuale, în care cunoaşterea teoretică
şi noile tehnici dependente de calculatoare sunt hotărâtoare pentru dezvoltarea
industrială şi militară“ (în Cuilenburg, p. 63). Pe linia inaugurată de Daniel Bell,
cercetători japonezi au propus patru indicatori ai societăţii informaţionale:
1. venitul pe cap de locuitor să fie mai mare de 4.000$;
2. numărul angajaţilor din sectorul serviciilor să depăşească 50% din totalul
populaţiei active;
3. numărul studenţilor să reprezinte cel puţin 50% din totalul populaţiei de
aceeaşi vârstă;
4. ponderea cheltuielilor legate de informaţie să fie mai mare de 35%; ultimul indicator
este calculat pe baza a trei aspecte: cantitatea de informaţie (numărul anual
de convorbiri telefonice pe persoană, tirajul ziarelor la 100 de locuitori, numărul de
cărţi publicate la 1.000 de locuitori, densitatea populaţiei ca indice al comunicării
interpersonale), gradul de difuzare a mijloacelor de comunicare (telefon, radio, televiziune)
şi calitatea activităţilor informaţionale (ponderea sectorului de servicii în
totalul populaţiei active şi ponderea studenţilor în cadrul categoriei lor de vârstă).
În contextul exploziei reţelelor informaţionale şi de comunicare, al multiplicării
şi sofisticării lor dincolo de limitele a ceea ce se putea recent imagina, există tentaţia
de a acorda supremaţie tehnologiei ca atare, de a considera că efectele,
schimbările în planul comunicării se datorează în exclusivitate inovaţiilor de natură
tehnologică. (În acest punct, trebuie precizat faptul că astăzi ansamblul comunicării
de masă nu este bulversat doar de revoluţia tehnologică şi de apariţia noilor media
interactive, ci, în egală măsură, de marile fuziuni şi concentrări care ating
industriile comunicării, de transnaţionalizarea trusturilor media. În mod paradoxal,
atenţia se îndreaptă aproape în exlusivitate în direcţia modificărilor induse de
tehnologie).
Perspectiva care acordă supremaţie tehnologiei şi efectelor sociale produse de
aceasta dă naştere deopotrivă discursului tehnofil şi tehnofob, dar ea este completată
în literatura de specialitate de dată recentă de abordările care ţin cont de interacţiunea
dintre tehnologia de comunicare şi formele sociale şi culturale preexistente