Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Oamenii se tem de izolare mai mult decât de eroare
self) se dezvoltă printr-un proces social de interacţiune cu ceilalţi. Individul internalizează
interpretările şi înţelesurile pe care le întâlneşte la cei din jur şi creează cu
timpul un altul generalizat (engl. generalized other), construit pe baza unei medii
între aşteptările celorlalţi (în E. Rogers, A History of Communication Study. A
Biographical Approach, p. 168). Altul generalizat este constituit din acele aşteptări
din partea celor cu care o persoană intră în contact şi care devin un gen de ghid
general de comportament. În timp, individul învaţă să acţioneze nu numai ţinând
cont de aşteptările unor persoane concrete, cunoscute, cu care intră în contact direct,
ci şi ţinând cont de cum s-ar aştepta alţii în general să se comporte.
12.4. Intenţiile de vot diferă de aşteptările electorale
Cu instrumentele de cercetare ale momentului, consideră E. Noelle-Neumann,
fenomenul la care au fost făcute referiri poate fi studiat mai în profunzime. Chiar se
poate demonstra că, atunci când este evident că se înşeală, oamenii vor păstra tăcerea
dacă simt că împotriva lor este opinia publică, că părerea comună asupra a ceea
ce este considerat corect, moral, bine nu îi reprezintă.
Ipoteza cu privire la fenomenul spiralei tăcerii, la forţa pe care „legea opiniei“ o
exercită asupra comportamentului individual capătă consistenţă cu ocazia alegerilor
din 1965 din Germania Federală. Neumann observă că din decembrie 1964 până în
apropierea alegerilor efective, principalele partide care se confruntau în alegeri
alergau umăr la umăr, dacă se judeca după numărul celor care îşi exprimau intenţia
de a vota cu una sau alta dintre formaţiuni. Simultan, existau şi informaţii care indicau
o mişcare paralelă cu aceasta. Când se punea întrebarea: „cine credeţi că va
câştiga alegerile, Partidul Social Democrat sau Uniunea Creştin Democrată?“,
rezultatele au fost oarecum diferite. În decembrie 1964, numărul celor care se
aşteptau să câştige creştin-democraţii era aproximativ egal cu numărul celor care
credeau acelaşi lucru despre social-democraţi. După această dată, numărul celor
care au început să creadă într-o victorie a creştin-democraţilor s-a detaşat clar faţă
de ceilalţi. În iulie 1965, procentul celor care se aşteptau la o victorie creştin-democrată
trecuse de 50%, ca şi cum sondajele despre intenţia de vot şi cele despre
aşteptările cu privire la rezultatul votului ar fi fost făcute pe două planete diferite.
Apoi, chiar în pragul alegerilor, o parte a votanţilor au fost atraşi în curentul
majoritar, cel creştin-democrat, în direcţia aşteptării generale cu privire la cine va
câştiga alegerile. Întrebarea care s-a pus: cum este posibil ca aşteptările cu privire
la cine va câştiga alegerile să influenţeze rezultatul efectiv al acestora?
Întrebarea a fost reluată cu prilejul alegerilor din 1972. În acel an se organizează
alegeri anticipate la nivel federal, iar campania electorală este mai scurtă decât de
obicei. Partidele principale alergau, din nou, umăr la umăr, lucru care putea fi
detectat în momentul când se punea întrebarea: „Cu cine intenţionaţi să votaţi?“.
Cu toate acestea, numărul celor care răspundeau că se aşteaptă la o victorie social-democrată
a început să crească încet, dar sigur. La alegeri, a existat acelaşi
237