Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Nimic nu e mai real decât opinia publică 21
capabilă să o studieze în mod adecvat. Opinia publică aparţine societăţii. Ea contribuie
la constituirea şi la exprimarea ei. Opinia privată aparţine persoanei care o realizează
şi o manifestă“ (p.132).
1.5. Caracteristici ale opiniei publice
Cei mai mulţi cercetători sunt de acord în a sublinia că o caracteristică importantă
a noţiunii de care ne ocupăm ar putea consta în faptul că opinia publică este
conştiinţa neoficială care se pronunţă asupra diverselor probleme ale actualităţii.
De multe ori, reacţiile şi poziţiile opiniei publice iau naştere prin raportare la opinia
oficială. Opinia publică se plămădeşte nu doar în dialog cu opinia oficială, ci din
conversaţiile desfăşurate în cadrul diverselor grupuri, din prelucrările complicate
ale diverselor fapte, reacţii, trăiri, evenimente. În alţi termeni, opinia publică este
apanajul societăţii civile, produsul dezbaterilor care au loc în grupuri formale sau
informale, rezultatul milioanelor de dialoguri desfăşurate în retorta imensă a vieţii
unei comunităţi.
Are însă opinia publică un caracter cu totul neinstituţionalizat? Din caracterizarea
de mai sus aşa ar rezulta. Totuşi, nu putem, de pildă, eluda faptul că în
spaţiul public au apărut instituţii şi structuri considerate parte integrantă a câmpului
opiniei publice sau lucrând în serviciul acesteia. Structurile profesionalizate care
alcătuiesc astăzi câmpul media desfăşoară o activitate ce nu poate fi despărţită în
nici un fel de opinia publică şi evoluţia sa; identificăm aici un argument în sprijinul
faptului că opinia publică nu are un caracter cu totul neinstituţionalizat.
„Opinia publică nu este un bloc omogen“ (J. Stœtzel, Teoria opiniilor, p. 249).
Este fundamental să realizăm acest lucru pentru a înţelege dinamica interioară,
evoluţiile opiniei publice. Adesea suntem induşi în eroare de formule precum „opinia
publică este de părere“, „consideră“, „crede de cuviinţă“, „respinge“, ceea ce
sugerează faptul că opinia publică judecă unitar, acceptă sau respinge unitar, aidoma
unei persoane. Alteori, asimilăm opinia publică cu ceea ce numim „curentul dominant“,
poate tot dintr-un sentiment de confort personal, care ne îndeamnă să simplificăm
lucrurile, să reţinem doar ce este „esenţial“.
În realitate, opinia publică este traversată permanent de curenţi diferiţi, de îndoieli,
de preocupări particulare, de evaluări specifice. În acest domeniu, este bine
să folosim cu prudenţă noţiunea de „curent secundar“. Ceea ce astăzi este perceput
drept „secundar“ mâine poate căpăta preeminenţă, datorită unei evoluţii fireşti, de
nimeni contestată. Pe de altă parte, în cazul opiniei publice, „minoritatea“, dacă
este activă, poate avea la un moment dat o influenţă mai mare decât o majoritate
resemnată, puţin dispusă să-şi conserve poziţia. Ne putem, de asemenea, întreba de
ce anume este condiţionat impactul unui punct de vedere. Punctul de vedere ia, cel
puţin într-o primă fază, forma opiniei individuale. Când este temeinic elaborat şi
argumentat, el se poate bucura de ecou, poate avea impact, pentru că dă glas unei