Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

18
Mass media şi societatea
„oamenilor de litere“ francezi, care îşi autoatribuiseră, în mare parte, rolul de arbitri
ai problemelor sociale şi politice.
De aceea, nu este exagerat să spunem că acest concept are de la început în substanţa
sa ceva paradoxal, prezintă chiar un gen de malformaţie congenitală. Opinia
trebuie să aibă neapărat un subiect, iar subiectul opiniei publice nu poate fi, pur şi
simplu, identificat cu precizie. Aşa vom înţelege de ce încercările de definire a opiniei
publice fie au ipostaziat o realitate supraindividuală, fie au considerat că adevăratul
subiect este individul, opinia publică nefiind decât suma opiniilor individuale.
1.3. „Opinia publică a domnului Necker“
Consacrăm în acest cadru câteva rânduri ministrului francez de finanţe de
dinainte de Revoluţia de la 1789, Jacques Necker. Este un omagiu adus unui demnitar
care sesizează cu mult peste epoca sa importanţa opiniei publice. Necker pune
în circulaţie termenul de „opinie publică“ în deceniul al optulea al secolului al
XVIII-lea şi îl foloseşte pentru a se referi la faptul că starea financiară a guvernământului
depinde din ce în ce mai mult de opinia creditorilor. Era, deci, o recunoaştere
implicită a faptului că opinia elitelor (financiare) este indispensabilă pentru succesul
diferitelor politici ale administraţiei. Necker chiar dă publicităţii o prezentare
a rezervelor statale, pentru a-i linişti în felul acesta pe creditori şi a-i asigura că
aceste rezerve sunt pe mâini bune. În ajunul Revoluţiei Franceze, el surprinde cu
rară acuitate ridicarea unei noi puteri a spaţiului public: „spiritul care animă viaţa
socială, predilecţia pentru consideraţii şi laudă au instituit în Franţa un tribunal în
faţa căruia aveau datoria să compare toţi oamenii ce atrăseseră privirile asupra lor:
aceasta este opinia publică“. Şi, în continuare, „majoritatea străinilor întâmpină
dificultăţi în a-şi face o idee exactă privitoare la autoritatea de care se bucură în
Franţa opinia publică. Ei înţeleg greu faptul că există o putere invizibilă care, fără
bani, fără gărzi personale, fără armată, promulgă legi de care ascultă chiar şi palatul
regal; nimic nu e mai real decât ea“ (citat în Jürgen Habermas, Sfera publică şi
transformarea ei structurală, p. 117).
Un al doilea motiv: ministru al finanţelor fiind, Necker a publicat bilanţul bugetului
de stat. Într-o epocă a absolutismului, iniţiativa a şocat pur şi simplu. Nu era
vorba de un „gest de imagine“, cum am spune noi astăzi, de o acţiune-protest împotriva
sistemului şi pentru captarea bunăvoinţei opiniei publice. Era o acţiune bine
calculată pentru atragerea capitalului străin. Faptul că Necker a înţeles mai adânc
decât contemporanii săi această nouă forţă, că a făcut un gest spectaculos pentru
epocă, dând un semnal privind modul cum poate fi folosită această forţă, cum ar
trebui să se poarte puterea cu ea, i-a adus o anumită faimă. Potrivit aceleiaşi relatări
citate mai sus, în epocă se vorbea despre „opinia publică a domnului Necker“, bănuim
ca despre o idee fixă, o marotă, o ciudăţenie…
La trei luni după ce a publicat bilanţul, Necker a fost concediat. Astfel, a plătit
îndrăzneala, am spune temeritatea de a gândi dincolo de timpul său. Este al treilea
motiv care ne-a făcut să-i consacrăm aceste rânduri.