Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Apariţia unui nou câmp al comunicării: comunicarea de masă
publicul se diferenţiază prin discursul raţional şi critic. Mulţimea se formează prin
emiterea unor răspunsuri emoţionale similare, iar publicul se formează ca urmare a
confruntării cu o problemă, cu o temă controversată. Participarea în mulţime necesită
doar „capacitatea de simţire şi de empatie“, în timp ce, pentru a face parte din
public, este nevoie de abilitatea de a raţiona împreună cu alţi membri. Comportamentul
mulţimii este ghidat, în mare măsură, de o emoţie comună, iar atunci când
publicul încetează de a mai fi critic, se dizolvă sau se transformă în mulţime.
Herbert Blumer va prelua şi va dezvolta concepţiile lui Robert E. Park cu
privire la mulţime şi la public. Blumer va defini masa prin contrast cu alte tipuri de
colectivitate: grupul, mulţimea, publicul (H. Blumer, „The Mass, the Public and
Public Opinion“, în W. Schramm, The Process and Effects of Mass Communication,
pp. 363-380).
Pentru Blumer, publicul reprezintă un grup de oameni care se confruntă cu o
temă controversată, cu o problemă care naşte polemica, sunt divizaţi în ceea ce
priveşte rezolvarea acestei probleme şi discută despre aceasta. Deci, publicul este
creat ca urmare a dezacordului asupra unei anumite probleme. Publicul este un fel
de „grup amorf“, care se formează în mod spontan, iar mărimea şi componenţa sa
diferă în funcţie de problemă. Existenţa publicului este condiţionată de prezenţa
problemei controversate, iar comportamentul în cadrul grupului nu este reglementat
de norme şi tradiţii culturale. Membrii publicului interacţionează, intră în
dispute; în acelaşi timp, trebuie să manifeste disponibilitatea către compromis,
pentru a ajunge la o formă de acţiune colectivă, pentru a ajunge la opinie publică.
Deci publicul este supus dilemei de a ajunge la unitate, la forme de acţiune colectivă
când este atât de divizat.
În mod tipic, publicul este format din grupuri de interese active, direct preocupate
şi interesate de dezbatere şi de felul în care se rezolvă problema, şi din segmente
mai puţin interesate, cu statut mai apropiat de cel de spectator; tocmai alinierea
acestor segmente mai puţin interesate hotărăşte care dintre părerile aflate în
competiţie devine predominantă. Pentru a obţine sprijinul segmentelor mai detaşate,
grupurile de interese pot să recurgă la diverse modalităţi de subminare a discursului
raţional (de pildă, să stimuleze emoţiile, să ofere informaţii false), dar
acestea nu anulează în totalitate caracterul raţional al demersului. Ca rezultat, spune
autorul, opinia publică este raţională, dar nu în mod necesar şi inteligentă. Opinia
publică poate ocupa orice loc pe o scală ale cărei extremităţi sunt „punct de vedere
emoţional, idee preconcepută“, respectiv „opinie inteligentă, cumpănită“.
În anumite condiţii de stimulare emoţională, publicul se poate transforma în
mulţime, producând nu opinie publică, ci sentiment public (transformarea publicului
în masă este unul dintre obiectivele propagandei). Cu toate acestea, în concepţia
lui Blumer, nu acesta este principalul pericol, ci faptul că publicul tinde să fie
înlocuit în totalitate de masă.
Masa se organizează în mod spontan şi este compusă din persoane anonime,
între care interacţiunea, comunicarea, schimbul sunt extrem de reduse. Este etero-
85