Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Puterea a patra sau puterea dominantă?
a lua în calcul constrângerile contextului şi ale soluţiilor care pot apărea pe acest
fundal, face critica mai spectaculoasă, dar mult mai rarefiată din punct de vedere al
consistenţei. Până la urmă, lucrurile nu pot fi rezolvate decât prin autoreglare.
Puterea aparent neîngrădită a presei este îngrădită, în ultimă instanţă, de rigorile
profesionalismului şi de judecata publică. Principala vulnerabilitate a media este
chiar această putere aparent neîngrădită. Dacă media vor înţelege să-şi exercite
libertatea reală de care dispun, şi de care trebuie să dispună, fără a dubla demersul
prin profesionalism şi prin realism, atunci primul care are de suferit este chiar creditul
public al media. Comparaţi impactul unei critici avizate, bine documentate, cu
cel al unui demers asemănător, poate spumos, dar fără consistenţă. Puneţi în balanţă
o publicaţie cu nerv, dar preocupată de adevăr, cu alta care cultivă senzaţionalul
doar pentru a se vinde…
Revenind la autorii menţionaţi, se cuvine subliniat că ei nu solicită o diminuare
dramatică a misiunii presei de „câine de pază“, ci o reponderare a rolurilor media
pentru a propulsa pe prima poziţie pe acela de a informa, de a întreţine şi stimula
dialogul, de a netezi calea pentru identificarea unor soluţii viabile. „Presa trebuie să
renunţe la rolul ei, categoric eronat, de critic autonom şi imparţial, să renunţe la
dirijarea dezbaterii publice şi să-şi consacre din nou eforturile sarcinii extrem de
dificile şi importante de a întreţine acel tip de conflict al ideilor, care este o condiţie
esenţială a guvernării democratice. Asta nu înseamnă că presa trebuie să renunţe la
rolul ei de câine de pază, ci înseamnă că rolul informativ al presei trebuie reinstaurat
pe o poziţie primordială“ (idem).
Este de mirare că autori care trăiesc în democraţii mature pot să formuleze lucrurile
în felul acesta: „presa să renunţe“, „trebuie să instaureze“ etc. Dacă lucrurile
au ajuns aici, aceasta este rezultatul unei evoluţii istorice şi nimic nu se poate rezolva
dacă nu dispar cauzele care au generat respectiva tendinţă. Dacă presa într-adevăr
„orientează dezbaterea publică“, atunci prima întrebare care vine pe buze
este: de ce nu fac acest lucru alte puteri, de ce presa a preluat acest rol extrem de
important? Indiferent dacă la o asemenea situaţie s-a ajuns ca urmare a slăbiciunii
celorlalte puteri sau a unei iniţiative insistente a media, lucrurile nu pot reveni la
poziţia de început prin autorenunţare.
13.7. Un îndemn: revenirea la jurnalismul umil
Cum va consuma jurnalismul propria izbândă, ştiut fiind că nu de puţine ori
gestionarea unei victorii este mai importantă decât victoria însăşi? Dificil de răspuns,
mai ales că este vorba despre cucerirea unei poziţii publice de prim plan, care
exercită o fascinaţie indiscutabilă. Cert este că literatura de specialitate consemnează
o reacţie, un dezacord din ce în ce mai vizibil faţă de noua tendinţă. Nu atât
noua poziţie este contestată, cât mai ales modul în care este exercitată. Wolton vorbeşte
chiar de o „nomenclatură media“ care luminează segmentele şi ariile
257