Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

90
Mass media şi societatea
informaţia se modifică esenţial, începe să fie construită respectând standardele de
actualitate, în funcţie de ceea ce membrii unei comunităţi consideră informaţie, sau,
mai precis, informaţie acceptabilă.
În exercitarea funcţiei de interpretare a evenimentelor, de plasare a acestora în
contexte familiare, cunoscute, mass media încurajează lansarea deducţiilor cu privire
la consecinţele celor relatate, la cauzele evenimentelor şi relaţia dintre ele. Informaţiile
sunt încadrate în scheme interpretative, pentru a-i permite receptorului să
înţeleagă informaţia şi să umple spaţiile goale, atunci când informaţia propriu-zisă
lipseşte. Sugestiile lui Lippmann cu privire la modalităţile de a face faţă excesului
de informaţie, la preluarea de către presă a rolului de a simplifica, de a prezenta sub
o formă stereotipă realitatea vor fi dezvoltate de teoriile cognitive ale mass media.
Potrivit acestor teorii, schema este o structură cognitivă care constă din informaţie
sistematizată despre situaţii şi persoane, extrasă din experienţe anterioare. Schema
este folosită pentru a procesa informaţia nouă şi pentru a înţelege, pentru a avea
acces la informaţia veche, fiind o modalitate utilă, chiar dacă imperfectă, de a face
faţă complexităţii mediului înconjurător. Înţelegerea depinde de activarea schemei
adecvate şi a cunoştinţelor de fundal corespunzătoare. În zilele noastre, mass media
joacă un rol important atât în constituirea cunoştinţelor de fundal, în articularea
propriu-zisă a schemelor, cât şi în activarea unor scheme sau a altora, ceea ce influenţează
interpretarea.
Pe lângă selectivitate şi stereotipie, la baza comunicării se află principiul ambiguităţii
necesare, potrivit căruia toate mesajele media sunt în mod necesar ambigue.
Aceasta deoarece comunicarea de masă se adresează unor audienţe vaste.
Pentru a putea fi înţeleasă şi acceptată, trebuie să găsească un gen de cel mai mic
numitor comun, unul suficient de ambiguu şi de general astfel încât în el să se recunoască
un număr cât mai mare de persoane. Ambiguitatea se impune ca o caracteristică
a comunicării de masă deoarece expunerea la mesajul mediatic reprezintă şi
rezultatul unui proces reducere a nesiguranţei şi de protejare a atitudinilor, a
credinţelor de bază.
Ca urmare a ambiguităţii, semnificaţia conţinutului este mai deschisă interpretării
eronate decât în comunicarea informală, interpersonală, sau în comunicarea
formală, instituţională. Ambiguitatea se poate transforma chiar în neînţelegere,
deoarece emiţătorul nu are posibilitatea de a corela erorile şi de a controla
comunicarea, receptorul este un consumator care a cumpărat mesajul, iar, din
momentul cumpărării, mesajul este tratat ca proprietate (D. McQuail, Comunicarea).
Gradul de ambiguitate şi, implicit, libertatea de interpretare diferă de la un tip
de media la altul, este maxim în cazul televiziunii şi scade treptat.