Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Persuasiunea – examenul cel mai dificil al comunicării
au fost cu totul altele. Saltul important nu trebuie căutat în descoperirile făcute cu
privire la regulile persuasiunii, ci în viziunea nouă despre comunicare pe care
aceste cercetări au prilejuit-o.
7.2. Cum să transformi o masă de 15 milioane
de americani obişnuiţi în combatanţi hotărâţi?
Pe 7 decembrie 1941 are loc atacul japonez asupra portului Pearl Harbour. La o
zi după atac, preşedintele Roosevelt se adresează camerelor reunite ale Congresului
american şi declară război Japoniei şi aliaţilor săi. Se aprecia că „Japonia a înjunghiat
America pe la spate“, iar în „convorbirea la gura sobei“ difuzată în urma
acestui eveniment, Roosevelt, referindu-se la japonezi, foloseşte în repetate rânduri
apelativele de gangsteri sau trădători. În acele momente, în minţile americanilor
japonezii erau întruchiparea cruzimii, a înşelătoriei, o rasă subumană. Cunoştinţele
despre japonezi erau puţine şi, mai ales, schematice. Ceea ce se ştia despre ei se
reducea la faptul că au ochii oblici şi produc imitaţii ieftine ale unor produse de
marcă fabricate în ţările dezvoltate. Japonezii erau portretizaţi de presa americană
drept o rasă mai aproape de maimuţe, oricum, una căreia nu trebuie să i se acorde
multă atenţie. Se credea că războiul va fi câştigat cu uşurinţă, că duşmanul va fi
înfrânt în mai puţin de un an.
La câteva săptămâni după atacul de la Pearl Harbour, americanii s-au oferit cu
entuziasm să lupte în război, dar după câtva timp entuziasmul începe să scadă. Se
apreciază că, de la declaraţia preşedintelui Roosevelt până la terminarea războiului,
în conflict au fost implicaţi aproximativ 15 milioane de americani, selectaţi din
toate păturile sociale. Ceea ce a reprezentat un efort considerabil de a transforma,
într-un timp foarte scurt, oameni obişnuiţi – funcţionari, şoferi, fermieri – în combatanţi
– piloţi, sergenţi, artilerişti, luptători pe vase de război. Responsabilii din
armata americană erau preocupaţi nu atât de cum să îi înveţe pe noii recruţi să
salute, să folosească armele, ci cum să le menţină moralul ridicat, să le cultive entuziasmul
şi loialitatea. Misiunea consta în a transforma o masă impresionantă de
oameni care nu luptaseră niciodată în combatanţi capabili să reziste la condiţiile
grele ale războiului, mai ales în cazul unor confruntări peste ocean.
Un factor suplimentar de dificultate era şi cunoscuta diversitate a societăţii
americane; trupele erau constituite din americani proveniţi atât din zone rurale, cât
şi din zone puternic industrializate, din oraşe mici din Sud şi din mari oraşe ale Nordului,
din oameni, deci, cu niveluri de instruire diverse, ocupaţii, venituri, credinţe
religioase şi afilieri politice dintre cele mai variate.
Marea majoritate a recruţilor cunoşteau foarte puţine lucruri despre război şi
semnificaţia sa. Puţini urmăriseră evoluţia evenimentelor din Europa şi contextul
internaţional; şi mai puţini aveau habar de rădăcinile istorice ale conflictului. Cei
mai mulţi nu înţelegeau foarte exact de ce SUA intraseră în acest conflict de
dimensiune internaţională, ştiau doar că, deoarece bombardaseră Pearl Harbour,
129