Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Nimic nu e mai real decât opinia publică 27
care se raportează tot timpul la putere, la actele acesteia pe care le priveşte, le evaluează
prin ochii „celor mulţi“, ai preocupărilor şi intereselor publice. Astfel,
puterea şi-a găsit un judecător de temut. „Mai apropiată de fiecare, ea [puterea] este
supusă judecăţii tuturor, formează obiectul unor opinii, iar deţinătorii ei,
desacralizaţi, sunt, ca şi ea, supuşi criticii fiecărui individ şi criticii mulţimilor. Ei
nu pot obţine puterea, sau cel puţin nu o pot păstra decât cu aprobarea tacită, dacă
nu chiar manifestă, a acestei forţe invizibile şi nenumărabile a opiniei“ (J. Stœtzel,
op. cit., p. 24). Fără sprijinul opiniei, puterea poate deveni şubredă, poate să nu dispună
de realitatea puterii.
1.8. Nu un obiect, ci un capitol de cercetare
Cum arătam la începutul acestui capitol, încercările de definire sau chiar numai
de caracterizare opiniei publice au sporit atât de mult, încât autorul francez Jean
Stœtzel semnalează un pericol: continuarea eforturilor în această direcţie nu mai
poate aduce decât minime câştiguri; ceea ce se cerea era o schimbare de direcţie
prin dezvoltarea cercetărilor focalizate pe substanţa propriu-zisă a opiniei publice.
Formularea acestei schimbări de direcţie este memorabilă: „Opinia publică nu este
un obiect, ea este un capitol de cercetare“ (J. Stœtzel, op. cit., p. 33). Preocuparea
cardinală de acum trebuia să fie aceea de a înţelege cum se formează şi cum evoluează
opinia publică. Cu alte cuvinte, este necesar să vedem mai întâi ce pune în
mişcare opinia publică, ce anume îi declanşează reacţia, cum se produce această
reacţie şi, mai ales, cum se distribuie ea în cadrul grupurilor şi al mediului social în
ansamblu.
În funcţie de ce se schimbă opiniile? Harwood L. Childs face o distincţie utilă
pentru contextul de faţă. El vorbeşte despre „cauze proxime“ ale opiniilor noastre,
despre factori primari, activi şi decisivi şi despre „factori latenţi“, secundari, care
doar ne predispun să acţionăm. Cine ar intra în această a doua categorie? De pildă,
locul unde domiciliem, vârsta, gradul de prosperitate. Sunt factori care asigură un gen
de fundal pe care se proiectează evoluţiile şi schimbările opiniei publice. De unde ne
dăm seama de acest lucru? Cel mai adesea ei rămân constanţi sau cvasiconstanţi,
dar pe acest fond apar schimbări spectaculoase de opinie publică. Prin urmare, este
legitim să ne întrebăm cu privire la cauzele adevărate ale acestor schimbări. „Determinanţii
nemijlociţi ai opiniilor – afirmă Childs – sunt canalele de comunicare şi
ceea ce ne parvin prin ele: ideile, relatările, ştirile, reprezentări care constituie
lumea noastră de simboluri“ (An Introduction to Public Opinion, p. 111).
În general, opiniile se schimbă în funcţie de informaţiile pe care le deţin persoanele
sau grupurile. Nu poţi să ai o opinie despre nimic. Informaţia nouă, proaspătă
declanşează un proces de reordonare. Fireşte că fiecare om sau grup întâmpină
într-un anume fel informaţia, o receptează în mod specific, o evaluează şi o interpretează
diferit. Dar legătura dintre informaţie şi opinie nu este pusă la îndoială de