Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

82
Mass media şi societatea
naştere la Washington-ul din timpul războiului şi care va constitui pentru mult timp
paradigma dominantă în cercetarea comunicării de masă. Dintre cercetările celebre
care au fost efectuate pe perioada războiului amintim: studiile lui Carl Hovland
despre persuasiune, analiza de conţinut a mesajelor puterilor aliate şi ale puterilor
Axei a lui Lasswell, studiile de cibernetică ale lui Norbert Wiener, pornind de la
cercetările care aveau în vedere îmbunătăţirea tirului artileriei anti-aeriene (cercetările
au fost efectuate la Massachussetts Institute of Techonology), analiza criptografică
a lui Claude Shannon, care va sta la baza teoriei informaţiei.
4.3. Mass media şi puterea simbolică
În calitatea sa de subdiviziune a comunicării, comunicarea de masă prezintă
analogii cu comunicarea interpersonală şi de grup. Comunicarea de masă este un
proces subtil şi complex, o problemă care implică negocierea, interacţiunea şi schimbul
în aceeaşi măsură precum conversaţia dintre doi oameni. Cu toate acestea,
generalizarea diferitelor componente ale modelelor care pleacă de la observarea
interacţiunilor faţă în faţă trebuie privite cu rezervă, mai ales că, în societatea
contemporană, mediatizarea modifică graniţele tradiţionale dintre public şi privat,
iar conţinutul multor conversaţii interpersonale şi de grup este influenţat, dacă nu
construit, în cea mai mare parte, de şi prin intermediul comunicării de masă.
Comunicarea de masă poate fi desemnată drept „procesul de producere instituţionalizată
şi de răspândire generalizată a bunurilor simbolice prin fixarea şi transmiterea
informaţiei sau a conţinutului simbolic“ (J. B. Thompson, Media şi modernitatea.
O teorie socială a mass media, p. 30). Comunicarea echivalează, în
viziunea lui G. H. Mead, cu schimbul de simboluri şi de înţelesuri pe care indivizii
le ataşează acestor simboluri. Simbolurile trebuie să aibă un înţeles comun pentru
persoanele care apelează la ele, iar comportamentul uman poate fi înţeles prin
observarea modului în care indivizii dau înţeles informaţiei simbolice pe care o
schimbă între ei. Interacţiunea nu urmăreşte doar cunoaşterea reciprocă, ci şi convenirea
unui fond de simboluri comune care facilitează comunicarea şi interpretarea
comună a unor fapte şi procese (în E. Rogers, A History of Communication Study.
A Biographical Approach, pp. 168-169). Simbolul transmite informaţie, dar şi o
convenţie, o serie de înţelesuri codate, asupra cărora s-a căzut de acord; el reuneşte
o serie de trăsături dintre cele mai generale, care fixează un eveniment, o stare de
spirit, o emoţie; simbolul unifică, asigură transmiterea, compactizarea unor informaţii
care topesc în ele şi dimensiuni afectivo-atitudinale.
Deci, activitatea simbolică reprezintă o trăsătură fundamentală a vieţii sociale.
Există instituţii care şi-au asumat în mod special un rol important în folosirea
mijloacelor tehnice de fixare şi transmitere a informaţiei şi a conţinutului simbolic.
Instituţiile religioase sunt în principal preocupate de producerea şi răspândirea formelor
simbolice care se referă la valorile spirituale şi credinţa în lumea de dincolo.