Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Noile media 71
înseamnă că şi comunicarea ca atare se globalizează, se reduce doar la acele
elemente, într-adevăr reale, care sunt asemănătoare, aici, ca şi în SUA sau Brazilia.
Comunicarea înseamnă gânduri, simboluri, valori, preocupări, idei. După cum se
poate omeneşte prevedea, conţinutul comunicării va fi întotdeauna preponderent
particular; în contextul de faţă, naţional, zonal, regional. Ceea ce nu înseamnă că nu
avem de-a face, într-o măsură din ce în ce mai mare, şi cu probleme comune, similare,
care generează preocupări comune/similare, fluxuri de comunicare internaţionale.
Comunicarea este un proces mai complex, care nu se reduce şi nu poate fi
redus la schimb de imagini, de informaţii şi chiar baze de date.
În sfârşit, chiar dacă ne ocupăm de comunicare, nu putem să nu remarcăm o
anumită exacerbare a importanţei sale, transformarea ei într-o anumită ideologie
(supralicitarea virtuţilor Internetului se încadrează în această tendinţă). De o importanţă
ieşită din comun, comunicarea pune în legătură, prilejuieşte schimb de mesaje,
optimizează fluxuri, transmite informaţii. Comunicarea este bogată dacă
sursele (oameni, grupuri, colectivităţi), dacă domeniile despre care informează sunt
prospere, concentrează un potenţial de interes. Chiar dacă are şi o existenţă de sine
stătătoare şi alcătuieşte un domeniu social cu identitate proprie, totuşi raţiunea de a
fi a comunicării este să medieze, şi nu să se substituie.
Semnalăm acest lucru deoarece există tendinţa, observată şi de Dominique
Wolton, ca activitatea de comunicare să se substituie unor mari surse de valori:
ştiinţa, politica şi religia. Comunicarea tinde să se substituie acestor surse de valori
aflate în criză din cel puţin trei motive. Comunicarea atinge ansamblul raporturilor
sociale, devenind un principiu de organizare socială; pare mai puţin ameninţătoare
decât ştiinţa, mai deschisă decât religia şi mai puţin înşelătoare decât politica;
există, simultan, tendinţa de a uita cât de imperfectă şi de dificilă rămâne comunicarea
şi de a considera că performanţele tehnice ale noilor media pot să suplinească
problemele reale aflate la originea dificultăţilor cu care se confruntă aceste domenii.
3.6. Paradoxul abundenţei
Progresele tehnologice spectaculoase au mai avut un efect important. Ele au
favorizat producerea unui volum imens de informaţii, a unor informaţii ieftine şi
accesibile, asigurând totodată transportul lor rapid, aproape instantaneu, în orice colţ
al lumii. Societatea informaţională este o societate traversată de reţele electronice de
informaţii şi de comunicare, o societate care alocă o bună parte din resursele sale
producerii de informaţie, deoarece îşi dă seama că informaţia devine principala
materie primă a propriei dezvoltări. Oferta de informaţie creşte într-un procent de 8-
10% anual. Ceea ce înseamnă dublarea sa la fiecare 5-6 ani. Este un ritm imposibil
de acoperit de către fiinţa umană. În acelaşi timp, cresc spectaculos posibilităţile de
acces. Ştim sau putem şti în orice moment o mulţime de lucruri despre aproape
orice. Apare ceea ce literatura de specialitate numeşte „paradoxul abundenţei“ .