Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

252
Mass media şi societatea
intervenit nou în ultimii ani din punctul de vedere al comunicării, este reevaluarea
importanţei pe care o are receptarea în procesul comunicării. De fapt, nu există
comunicare propriu-zisă fără „spiritul critic“ al publicului; altfel, totul se reduce la
difuzare, la răspândire şi nu se mai realizează condiţia dialogului, care presupune
confruntare, împărtăşirea unor puncte de vedere. Capacitatea publicului de a sesiza,
interpreta, compara, abilitatea sa şi, în anumite limite, competenţa sa mediatică ne
trimit din nou la termenul mediu şi lung, atunci când discutăm puterea media.
Această putere se exercită de-a lungul unui proces, care presupune interacţiune, negociere
de înţelesuri, evaluări şi reevaluari din partea audienţei. Deci selectivitate,
spirit critic şi răgazul pe care îl presupun pentru a se forma şi opera.
Mai este un lucru foarte important. Interpretările care vorbesc de efecte imediate
conţin, implicit, ideea transformată în clişeu potrivit căreia publicul (în cazul nostru
receptorul) are puţină importanţă, poate fi influenţat şi chiar manipulat. Apare în felul
acesta un paradox sesizat cu acuitate de Dominique Wolton: „sunt aceleaşi persoane
care votează, care ascultă radio şi care privesc la televizor. Cum, pe de o parte, putem
admite inteligenţa cetăţenilor, atunci când facem din ei sursa legitimităţii democratice,
prin intermediul votului universal, şi, pe de alta, presupunem că publicul
media este influenţabil şi idiot?“ (D. Wolton, Penser la communication, p. 43).
13.2. Contraputere a puterii politice
Probabil cea mai cunoscută formulă consacrată de literatura de specialitate când
se vorbeşte de puterea, forţa, influenţa media este „cea de a patra putere în stat“. De
ce a patra? Formula are înţelesul ei istoric. Mai întâi, să precizăm că ea a fost lansată
de un istoric şi un filosof – Edmund Burke – care nu se raporta deloc favorabil
la Revoluţia Franceză (lucrarea Reflecţii asupra Revoluţiei din Franţa fiind una
dintre abordările critice cu valoare de reper a marelui eveniment politic din viaţa
Franţei şi a lumii. Cât priveşte formula propriu-zisă „a patra putere“, se pare că a
fost prima dată folosită în Parlamentul britanic, unde Burke era membru al Camerei
Comunelor. La un moment dat, potrivit unor relatări, el s-ar fi adresat în direcţia
unde era presa, spunând: „voi sunteţi puterea a patra“ (Mass-media vs. Politica, p.
55). Thomas Carlyle, care relatează această scenă, ne spune că, în viziunea istoricului
englez, presa reprezenta a patra putere, alături de celelalte trei, puterea
bisericii, a aristocraţiei şi a burgheziei. Cercetătorii epocii moderne au interpretat
formula „puterea a patra“ ca fiind un fel de contraputere la celelalte trei puteri:
executivă, legislativă şi judecătorească.
Ne aflăm, deci, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, secol dominat de ideea separării
puterilor în stat, ca principiu modern de organizare a statului, ca principală
pavăză împotriva abuzurilor şi exceselor puterii. Cele trei puteri – executivă, legislativă
şi judecătorească – erau independente, aveau organisme proprii de conducere
şi se controlau una pe cealaltă. Preocuparea de fond a lui Montesquieu era de a