Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

46
Mass media şi societatea
cetăţenii-cititori. Poşta cititorilor se bucura de un spaţiu extins, ceea ce facilita o
comunicare în dublu sens „între“ jurnalişti şi public. Presa joacă astfel rolul unui
intermediar permanent. Rœderer, publicist al timpului, sesizează cu acuitate acest
rol al ziarelor, devenit posibil datorită reputaţiei dobândite în mod definitiv, distribuţiei
în toate locurile publice, uşurinţei cu care pot fi citite, costului modest şi stilului
accesibil (Jean-Nöel Jeanneney, O istorie a mijloacelor de comunicare, p. 60).
În această perioadă, se conturează ideea că „presa nu constituie doar oglinda
jocului politic, ci este unul dintre principalii protagonişti ai acesteia“. Ritmul de
desfăşurare a evenimentelor, febrilitatea manifestărilor, impresia dominantă a
momentului că fiecare pas înseamnă o reeditare a alegerii între libertate şi servitute,
că trebuie mers până la capăt, toate acestea nu pot fi înţelese în afara presei şi
influenţei sale. Presa şi-a asumat în această perioadă nu numai rolul de a publica
ştiri, ea a devenit actor, judecător, factor angajat în reconfigurarea unor principii de
dreptate şi de justiţie socială.
În sfârşit, presa a coagulat opinia publică şi a reuşit să creeze, dacă ar fi să folosim
termenii lui George Burdeau, „un consens puternic marcat“. Acest consens a
putut face din Opinia Publică principala figură, motorul istoriei. Merită să ne întrebăm
cum a fost posibil acest lucru. Sunt cel puţin două explicaţii. O creştere explozivă
a presei. Proliferează publicaţiile în Paris şi pe tot cuprinsul Franţei. Mai este
ceva, ceva ce ne-a făcut să insistăm asupra acestui moment, pentru că el ilustrează
o adevărată lege a opiniei publice. Toată nemulţumirea societăţii franceze se focalizase.
Exista un duşman comun: absolutismul; exista o idee unificatoare: dărâmarea
sa. Iar opinia publică se coagulează mult mai uşor când este vorba de a lupta în
contra a ceva decât pentru ceva.
2.8. Startul mai bun al presei insulare
Presa englezească are un start istoric mai bun. În secolul al XVIII-lea, acest decalaj
se accentuează. Sunt mai multe explicaţii ale avansului englez, pe care nimeni
nu-l neagă. Jean-Nöel Jeanneney (op. cit., p. 36) vorbeşte despre trei cauze:
a) Existenţa a două partide puternice: liberalii (whig) şi conservatorii (tory).
Alternanţa la putere a făcut ca partidul din opoziţie să fie interesat într-o presă liberă,
aliat firesc împotriva puterii. Se pare că şi ziarele vremii au ştiut să valorifice
această nevoie resimţită de actorii politici în consolidarea propriei poziţii.
b) Existenţa unui public cititor mai numeros. Acest fapt sociologic se cere pus în
legătură cu afirmarea mai timpurie a revoluţiei industriale în Anglia, care a creat o
pătură de muncitori şi de salariaţi mult mai numeroasă. S-ar mai putea adăuga că în
această ţară exista un tip de organizare menit să sporească audienţa, cum am spune
astăzi, să cultive gustul pentru lectură. În această perioadă, în Anglia iau naştere şi
se extind cu o anumită repeziciune „cabinetele de lectură“ unde, pe bază de abonament,
oamenii pot veni şi citi ziarele, pe care altfel nu şi le-ar putea permite.