Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

36
Viitorul statut al Algeriei
Mass media şi societatea
Preferinţa publicului Oct. 1955 Oct. 1956 Apr. 1956 Martie 1957 Sept. 1957
Departamente franceze 47% 49% 40% 34% 36%
Legături mai puţin strânse 26% 25% 33% 35% 40%
Nu se pronunţă 27% 26% 27% 31% 24%
Pe fondul creşterii curentului în favoarea independenţei, vine la putere generalul
de Gaulle, în 1958. Soluţiile succesive propuse de General – „francizare“, autonomie
în cadrul comunităţii, Algeria algeriană legată de Franţa – nu sunt altceva decât
întruchipări ale schimbărilor intervenite în opinia publică. La fel evoluează opinia
publică americană în cazul Războiului din Vietnam. La început era favorabilă
intervenţiei armate. Pe măsura amplificării conflictului, apar curenţii contrari, societatea
americană devine terenul de înfruntare a tendinţelor pro şi contra, pentru
ca, în 1971, să se considere că „intervenţia a fost o eroare“.
Putem spune că asemenea evenimente majore declanşează în cadrul societăţii şi
al diferitelor grupuri componente un intens proces de frământare internă. Opinia
publică urmăreşte, stochează informaţii, prelucrează date, se întoarce asupra poziţiei
iniţiale, pe care o măsoară cu noutăţile survenite între timp. Spre a înţelege
acest proces de prelucrare, ca şi rezultatele sale, se cuvine relevat adevărul amintit
de Stœtzel potrivit căruia „opinia publică nu este un bloc omogen, şi nici suma opiniilor
individuale. Tendinţele globale observate exprimă o medie“ (Teoria opiniilor,
p. 249). Altminteri, nu ne-am putea explica tendinţele şi interpretările deosebite,
înfruntarea dintre acestea, chiar evoluţia diferită a opiniei publice. În această
reorientare a opiniei publice, fără îndoială că mass media joacă un rol important.
Nu ne-am putea imagina schimbarea de atitudine faţă de Războiul din Vietnam fără
schimbarea prealabilă a atitudinii presei faţă de acest conflict. Dar nici nu ne-am
putea explica preponderenţa atitudinii nefavorabile fără evaluările succesive desfăşurate
la nivel individual sau de grup.
Un loc aparte în cercetarea opiniei publice îl ocupă şi raportul în care se află
factorii de decizie politică cu opinia publică. Un raport pe care J. Stœtzel încearcă
să-l contureze tot cu ajutorul faptelor, al unor situaţii în care liderul politic dispune de
o considerabilă marjă de mişcare. În alţi termeni spus, cunoaşterea cât mai exactă a
opiniei publice nu echivalează cu cerinţa de a asculta de ea în toate privinţele. O
primă situaţie asupra căreia merită să medităm este cea traversată de Franţa în
partea a doua a secolului al XIX-lea. În timpul războiului prusaco-austriac, în 1866,
Napoleon III ar fi dorit să intervină de partea Austriei, nedorind o întărire prea
mare a Prusiei. Rapoartele privind starea opiniei publice de care dispunea îi arătau
că există chiar riscul unor tulburări sociale, în cazul în care s-ar fi implicat în
conflict. Dorinţa populaţiei de a ţine Franţa departe de confruntarea militară a
costat însă ţara, patru ani mai târziu, când Prusia, devenită mult mai puternică, a
repurtat victoria chiar în războiul cu Franţa.