Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Oamenii se tem de izolare mai mult decât de eroare
numeşte „trenul victoriei“ (engl. bandwagon), deci explicaţia era dorinţa de a fi de
partea câştigătorului. Neumann consideră că la baza acestui fenomen se află o explicaţie
mult mai modestă, anume „dorinţa de a evita izolarea“. Afirmaţie susţinută
de faptul că există un profil psihologic al persoanelor predispuse să-şi schimbe
intenţia de vot în ultimul moment: se simt relativ izolaţi de ceilalţi, nu au foarte
mare încredere în sine, au interes scăzut pentru politică. Pe baza acestui profil, se
poate afirma că schimbarea intenţiei de vot nu reflectă dorinţa de a fi de partea
câştigătorului, ci mai degrabă dorinţa de a te alătura turmei, teama de a nu rămâne
izolat sau de a nu a-ţi accentua izolarea: „ceea ce pune în mişcare fenomenul de
spiralare este teama de izolare“ (E. Noelle-Neumann., op. cit., p. 6).
12.6. Abilitatea specială de a percepe climatul opiniei
Una dintre premisele pe care se bazează teoria spiralei tăcerii este că oamenii au
capacitatea de a observa climatul opiniei, mediul lor social, că sunt atenţi la felul în
care ceilalţi gândesc despre ei, că sunt conştienţi de schimbările care au loc în acest
climat al opiniei, că fac diferenţa între opiniile care încep să câştige teren şi cele
care nu mai sunt susţinute de un număr semnificativ de oameni. De aceea, principala
preocupare a fost de a aduce dovezi în sprijinul existenţei unei astfel de abilităţi.
Tocmai de aceea, din ianuarie 1971, atenţia s-a concentrat în această direcţie.
O dată cu întrebările curente din sondajele de opinie efectuate de Institutul
Allensbach, au fost introduse întrebări de genul: „indiferent care este opinia dumneavoastră,
ce credeţi, majoritatea cetăţenilor din RFG se pronunţă pentru sau împotriva
recunoaşterii RDG ca un al doilea stat german? Ce credeţi că se va întâmpla
în viitor, cei care se vor pronunţa în favoarea recunoaşterii RDG vor fi mai mulţi
sau mai puţini?“
Cercetătorii luaseră în calcul inclusiv posibilitatea ca la aceste două tipuri de
întrebări cei mai mulţi să răspundă: „Cum aş putea eu să ştiu ce crede majoritatea
sau ce va crede ea în viitor, doar nu sunt profet?“ Nici un răspuns de genul acesta
nu a fost înregistrat, ca şi cum evaluarea climatului opiniei ar fi fost cel mai firesc
lucru din lume. Mai impresionant, evaluările climatului opiniei s-au dovedit şi
foarte exacte: majoritatea celor intervievaţi au anticipat, corect, mai mult sprijin în
favoarea recunoaşterii celui de-al doilea stat german. De unde exclamaţia autoarei:
„a fost descoperită o nouă abilitate, aceea de a percepe climatul opiniei, de a simţi
care opinii sunt majoritare şi care sunt minoritare“ (E. Noelle-Neumann, op. cit., p.
9). Fără tehnici sofisticate, fără eşantionare, fără interviuri, oamenii au capacitatea
de a simţi din ce direcţie bate vântul, înainte ca sondajele de opinie ştiinţifice să
ofere vreo informaţie despre opinia publică. Abilitate cu atât mai impresionantă cu
cât oamenii sunt extrem de economi cu propriile resurse de atenţie, dar se pare că
efortul cerut de observarea climatului opiniei este un preţ care merită plătit pentru a
se evita izolarea, respingerea, dispreţul. Referiri la o astfel de abilitate umană de a
239