Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Descoperirea publicului care judecă, selectează şi negociază
evident că urmărirea emisiunilor la televizor schimbă configuraţia ocupaţiilor zilnice
ale copiilor, dar nu se ştia exact dacă această schimbare influenţează atitudinile
sau valorile.
9.6. Ce le face televiziunea copiilor sau ce fac ei din televiziune?
În acest context, Wilbur Schramm, Jack Lyle şi Edwin Parker iniţiază prima
cercetare de anvergură a efectelor televiziunii asupra copiilor americani, ale cărei
rezultate vor fi publicate, în 1961, în cartea Television in the Lives of Our Children.
Între 1958 şi 1960, Schramm şi colaboratorii au efectuat 11 anchete în 10 oraşe din
SUA şi Canada. Cercetarea s-a focalizat pe identificarea funcţiilor televiziunii, a
utilizărilor şi recompenselor obţinute după urmărirea programelor TV, diferenţiate
pe categorii de copii. Nu a fost vorba de o analiză pur şi simplu a efectelor; autorii
chiar precizează că termenul de „efecte“ este înşelător, deoarece „sugerează că televiziunea
le face ceva copiilor. Indirect, aceasta înseamnă că televiziunea ar fi actorul
principal, iar copiii spectatori; în această viziune, copiii sunt consideraţi inerţi,
iar televiziunea relativ activă. Copiii ar fi nişte victime ascultătoare, iar televiziunea
face ce vrea cu ei“ (A. S. Lowery, M. L. DeFleur, Milestones in Mass Communication
Research, p. 241).
Schramm îşi propune să contrazică această concepţie: copiii sunt agenţi activi şi
selectează acel material TV care se potriveşte cel mai bine cu interesele şi trebuinţele
lor. Pentru a sugera mai bine acest lucru, Schramm compară programele
TV cu o mare cofetărie, de pe rafturile căreia copiii aleg doar ceea ce le place la un
moment dat. Dacă vrem să înţelegem care sunt efectele televiziunii asupra copiilor,
recomandă autorii, este necesar să cunoaştem mai multe despre viaţa lor, despre
ocupaţiile zilnice, despre ce anume îi face să caute un anumit tip de emisiune TV.
Cercetătorii au cules informaţii despre motivele pentru care copiii urmăresc un
anume program, ce înseamnă informaţia mass media pentru ei, ce ştiu despre viaţa
publică, despre ce se întâmplă în lume, care sunt relaţiile lor cu familia şi cu alţi
copii. Chestionarele au fost administrate deopotrivă părinţilor şi profesorilor,
existând chiar cazuri când interviurile au fost luate simultan copiilor şi părinţilor.
Potrivit autorilor, televiziunea satisface următoarele nevoi: divertisment, informaţie,
utilitate socială (motiv pentru a petrece timpul împreună, subiect comun
pentru conversaţie); pentru copii, nevoia de informaţie şi cea de evadare în imaginar
au o pondere aproximativ egală (contrar concepţiei cvasigenerale a momentului
potrivit căreia televiziunea este nocivă pentru copii, deoarece facilitează exclusiv
evadarea în imaginar). Efectele televiziunii nu sunt aceleaşi asupra tuturor copiilor,
ci receptarea mesajului TV depinde de trăsăturile de caracter ale copilului, de profilul
său psihologic şi social.
Datele culese au arătat că, după 9 ani, 96% dintre copii se uită la televizor, copiii
între 11 şi 12 ani urmăresc 3-4 ore pe zi, după care se înregistrează o perioadă de
185