Argument - Facultatea de Stiinte Politice – Universitatea Crestina

Puterea a patra sau puterea dominantă?
publică“. Exişti, din punct de vedere public, dacă ai vizibilitate în spaţiul public.
Dacă, în secolul al XVIII-lea, Thomas Erskine, avocat, apărătorul lui Thomas Paine
într-un proces de presă, spunea că „fiecare individ are nevoie de spaţiul public aşa
cum are nevoie de aer“ (J. Keane, Media şi democraţia, pp. 22-23), cu atât mai
pregnant este acest adevăr astăzi, într-o epocă de mare „densitate informaţională“,
când supraabundenţa de informaţii impune accesul la un anumit instrument de
comunicare cu impact relevant. Numai că accesul depinde de jurnalişti, care au
devenit un fel de gestionari ai spaţiului public. Ei programează apariţia, ei organizează
dezbaterile, ei adresează invitaţiile. Jurnaliştii sunt adevăraţii gatekeeper-i ai
spaţiului public. Ceea ce le conferă o poziţie strategică. Dominique Wolton avea
dreptate să remarce că „persoanele care ajutau la gestionarea spaţiului public au devenit
«selecţionerii», ca să nu spunem «cenzorii» a ceea ce trebuie sau nu trebuie
să aibă o existenţă publică“ (Penser la communication, p. 197).
Autorul francez vorbeşte chiar de constituirea unei elite jurnalistice, care monopolizează
două funcţii principale ale dezbaterii publice: cea de organizare şi de
stabilire a protagoniştilor (invitaţilor). Ei sunt jurnalişti şi, în acelaşi timp, analiştii
situaţiilor fierbinţi ale societăţii, nu numai gardieni ai spaţiului public, ci chiar „judecătorii“
acestuia.
13.13. Media – alternativa funcţională
la instituţiile puterii simbolice
Pentru a înţelege rolul şi puterea media în lumea de astăzi, ar fi potrivit să
facem apel la interpretarea funcţionalistă a rolului presei şi la un concept de bază al
acestei interpretări: substitutul funcţional. Potrivit modelului funcţionalist, o
structură sau o instituţie socială este creată deliberat de către om pentru a răspunde
unei nevoi, unei funcţii sociale. Şcoala, de pildă, răspunde nevoii de educaţie, de
transmitere într-o manieră sistematică a unui fond cultural şi de experienţă istorică.
Presa răspunde nevoii de informare etc. Aşa cum menţionează Boudon Bauricard,
„la fel cum o instituţie poate exercita mai multe funcţiuni, tot aşa şi o funcţiune
poate fi eficient îndeplinită de către mai multe instituţii“.
Înainte de apariţia comunicării de masă, şcoala, biserica, familia deţineau poziţii
cheie în domeniul transmiterii stocului de cunoaştere al unei comunităţi, al informării
publice, al modelării unor atitudini şi comportamente. Mass media, consideră
mulţi autori, nu numai că au instituit un gen de cvasimonopol în domeniul informării,
dar, în acelaşi timp, au preluat multe dintre funcţiile pe care, până nu demult,
le îndeplineau şcoala, biserica, familia. La început, media au funcţionat „alături“ de
instituţiile respective în ceea ce priveşte transmiterea stocului cultural şi de cunoaştere
al unei comunităţi; astăzi, aceste instituţii funcţionează „alături de media“
(G. Derville, Le pouvoir des médias, p. 39). În această perspectivă, media devin o
„alternativă funcţională“ la instituţiile clasice în aceste domenii: „atunci când un
265