Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

Se cutremură.
– Sună groaznic, am şoptit eu.
– Este uneori de ajutor când avem nevoie să ne coordonăm, spuse el
morocănos. O dată la nu ştiu cât timp când vreun strigoi ne încalcă
teritoriul. Cu Laurent a fost distractiv. Şi dacă familia Cullen nu ne-ar fi
stat în cale sâmbăta trecută... ah! mârâi el. Am fi putut s-o prindem!
Pumnii i se încleştară cu nervozitate.
Am tresărit. Oricât de mult m-aş fi îngrijorat ca Jasper şi Emmett să
nu păţească ceva, era nimic în comparaţie cu panica pe care o simţeam la
ideea că Jacob ar putea lupta contra Victoriei. Mi-i imaginam pe Emmett
şi Jasper invincibili. Jacob încă mai era cald şi uman prin comparaţie cu
ei. Muritor. Mi l-am închipuit înfruntând-o pe Victoria, cea cu părul
strălucitor fluturându-i în jurul chipului ciudat de felină... şi m-am
cutremurat.
Jacob mă privi cu o expresie curioasă.
– Dar nu e la fel şi pentru tine tot timpul? Să-l ai pe el în capul tău?
– O, nu! Edward nu e niciodată la mine în cap. Ar vrea el. Jacob
deveni nedumerit.
– Pe mine nu poate să mă audă, i-am explicat eu cu vocea puţin mai
încrezută decât de obicei. Sunt singura care e aşa pentru el. Nu ştim de
ce nu poate să mă audă.
– Ciudat, spuse Jacob.
– Mda... îngâmfarea îmi dispăruse. Probabil că înseamnă că e ceva
în neregulă cu creierul meu, am recunoscut eu.
– Deja ştiam că e ceva în neregulă cu creierul tău, mormăi el.
– Mersi.
Soarele ieşi brusc dintre nori, surpriză pe care nu o anticipasem şi a
trebuit să-mi îngustez ochii din cauza strălucirii apei. Toate lucrurile îşi
schimbară culoarea - valurile se făcuseră din gri, albastre, copacii din
kaki plictisitor, verde aprins, iar pietrele cu nuanţe de curcubeu
străluceau ca bijuteriile.
Ne-am uitat chiorâş o clipă, lăsându-ne ochii să se acomodeze cu
luminozitatea. Nu se mai auzea nimic în afară de vuietul valurilor care
răsuna din fiecare parte a golfului ferit, măcinarea uşoară a pietrelor