Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

făcute de mână.
Îşi ţuguie buzele o secundă.
— Ce părere ai despre cadourile moştenite? Sunt acceptabile?
— La ce te referi?
— La brăţara aceasta. Trasă un cerc cu degetul în jurul încheieturii
mele. O vei purta mult?
Am ridicat din umeri.
— Pentru că nu vrei să-i răneşti sentimentele, sugeră el subtil.
— Sigur, cred că da.
— Nu crezi atunci că este corect... , mă întrebă el, uitându-se la
mâna mea în timp ce vorbi. O întoarse cu palma în sus şi îşi trecu degetul
de-a lungul venei încheieturii mele. ... dacă aş avea şi eu o mică
reprezentare?
bucuroasă.
— Reprezentare?
— Un talisman - ceva care să-ţi aducă aminte şi de mine.
— Tu eşti în tot ce am. Nu am nevoie de nimic să-mi aducă aminte.
— Dacă ţi-aş da şi eu ceva ai purta? insistă el.
— Ceva moştenit? am verificat eu.
— Da, ceva ce am de o vreme. Zâmbi ca un îngeraş.
Dacă asta ar fi singura reacţie la cadoul lui Jacob, atunci aş accepta
— Orice te face fericit.
— Ai observat nedreptatea? întrebă el, vocea devenindu-i
acuzatoare. Pentru că eu sigur am observat-o.
— Ce nedreptate? Ochii i se îngustară.
— Toată lumea reuşeşte să scape cu bine dacă îţi dă cadouri. Toată
lumea, în afară de mine. Mi-ar fi plăcut să-ţi iau un cadou de absolvire,
dar nu am făcut-o. Ştiam că te-ar fi supărat mai mult decât dacă ar fi
făcut-o altcineva. Este absolut nedrept. Ce ai de zis în apărarea ta?
— E uşor. Am ridicat din umeri. Tu eşti mai important decât toată
lumea. Şi tu mi te-ai dăruit pe tine. Deja este mai mult decât merit şi