Stephenie Meyer - Eclipsa.pdf - Căsuţa cu poveşti

— Hai să mergem acum, spuse Emmett cu un entuziasm brusc. M-
am plictisit de moarte.
Emmett.
De la etaj răsună un şuierat.
— Ce pesimistă e, mormăi Emmett pentru el. Edward îl aprobă pe
— Va trebui să mergem odată şi odată.
Rosalie apăru din capul scărilor şi coborî încet. Chipul îi era neted
şi inexpresiv.
Carlisle îşi scutura capul.
— Sunt îngrijorat. Nu ne-am mai implicat niciodată în astfel de
lucruri. Nu e treaba noastră. Noi nu suntem familia Volturi.
— Nu vreau ca familia Volturi să vină aici, spuse Edward. Ne dă
mult mai puţin timp să reacţionăm.
— Dar toţi oamenii aceia nevinovaţi din Seattle, murmură Esme. Nu
e drept să-i lăsăm să moară aşa.
— Ştiu, oftă Carlisle.
— Oh, spuse Edward tăios, întorcându-şi capul puţin să se uite la
Jasper. Nu m-am gândit la asta. Înţeleg. Ai dreptate, aşa trebuie să stea
lucrurile. Ei bine, asta schimbă totul.
Nu eram singura care se uita nedumerită la el, dar s-ar putea să fi
fost singura care nu arăta uşor enervată.
— Mai bine le-ai explica şi celorlalţi, îi spuse Edward lui Jasper.
Care ar putea să fie scopul?
Edward începu să se plimbe de colo-colo, uitându-se la podea,
pierdut în gânduri.
Deşi nu am văzut-o să se ridice, Alice se afla lângă mine.
— Ce tot aiurează acolo? îl întrebă ea pe Jasper. La ce te gândeşti?
Lui Jasper nu păru să-i placă să fie în centrul atenţiei. Ezită,
uitându-se la fiecare chip din cerc - pentru că toată lumea s-a dat mai
aproape să audă ce avea de spus - , după care ochii lui se opriră pe mine.
— Eşti derutată, îmi spuse el pe un ton profund şi foarte încet.
Nu exista nici un semn de întrebare în presupunerea lui. Jasper ştia
cum mă simţeam eu, cum se simţea toată lumea.
— Toţi suntem derutaţi, bombăni Emmett.